(1)Pârâtul va fi obligat la

restituirea bunului sau la despăgubiri dacă bunul a pierit din culpa

sa ori a fost înstrăinat. În aceleaşi condiţii, pârâtul va fi obligat

la restituirea productelor sau a contravalorii acestora. În toate cazurile,

despăgubirile vor fi evaluate în raport cu momentul restituirii.

(2)Posesorul de

rea-credinţă sau detentorul precar va fi obligat, la cerere, şi

la restituirea fructelor produse de bun până la înapoierea acestuia

către proprietar.

(3)Proprietarul poate fi obligat, la

cerere, să restituie posesorului cheltuielile necesare pe care acesta le-a

făcut.

(4)Cheltuielile utile se restituie,

la cerere, în limita sporului de valoare, dacă prin lege nu se prevede

altfel.

(5)De asemenea, proprietarul va

putea fi obligat, la cerere, la restituirea cheltuielilor necesare pentru

producerea şi culegerea fructelor sau a productelor.

(6)Pârâtul are un drept de

retenţie asupra produselor până la restituirea cheltuielilor

făcute pentru producerea şi culegerea acestora, cu excepţia

cazului în care proprietarul furnizează pârâtului o garanţie îndestulătoare.

(7)Dreptul de retenţie nu poate

fi exercitat în niciun caz asupra bunului frugifer sau când intrarea în

stăpânirea materială a bunului s-a făcut prin violenţă

ori fraudă sau când produsele sunt bunuri perisabile ori sunt supuse, ca

urmare a trecerii unei perioade scurte de timp, unei scăderi semnificative

a valorii lor.

(8)Proprietarul nu este dator

să acopere cheltuielile voluptuare. Posesorul are dreptul de a-şi

însuşi lucrările efectuate cu aceste cheltuieli numai dacă prin

aceasta bunul nu se deteriorează.

(9)Dispoziţiile alin. (3), (4)

şi (8) se aplică numai în acele situaţii în care cheltuielile nu

se concretizează într-o lucrare nouă, caz în care sunt incidente

dispoziţiile corespunzătoare din materia accesiunii imobiliare

artificiale.

CAPITOLUL II:Accesiunea

SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale