Art. 543: Bunurile fungibile şi bunurile nefungibile

Art. 535 - Clasificarea bunurilor; Art. 1226 - Obiectul obligației; Art. 1279 - Transferul proprietății; Art. 1494 - Obligaţia de a preda bunuri determinate generic; Art. 2145 - Contractul de împrumut de consumaţie; Art. 2167 - Contractul de depozit neregulat

Articolul 543 din Codul Civil realizează o clasificare fundamentală a bunurilor în fungibile și nefungibile, cu implicații majore în dreptul civil, în special în materia obligațiilor și a transferului proprietății. Bunurile fungibile sunt cele care pot fi determinate după număr, măsură sau greutate și sunt, prin esență, interschimbabile în executarea unei obligații (ex: cereale, bani, benzină). Caracterul lor generic implică aplicarea regulii 'genus non perit' (genul nu piere), ceea ce înseamnă că obligația de a preda bunuri fungibile nu se stinge prin pieirea lor fortuită, debitorul fiind mereu obligat să procure alte bunuri de același gen. Transferul proprietății în cazul bunurilor fungibile nu operează prin simplul acord de voință, ci doar prin individualizarea acestora. În contrast, bunurile nefungibile sunt cele individual determinate, cu caracteristici proprii care le fac unice și insubstituibile (ex: o anumită operă de artă, un teren cu o anumită adresă). Transferul proprietății în cazul acestora se realizează, de regulă, prin simplul acord de voință ('solo consensu'). Un aspect important este posibilitatea, reglementată de alin. (3), ca un bun fungibil prin natura sa să fie considerat nefungibil prin voința părților, exprimată printr-un act juridic. Această 'nefungibilizare convențională' reflectă principiul libertății contractuale și permite părților să atribuie unui bun generic un regim juridic specific, similar celui al bunurilor individual determinate, adesea pentru a sublinia importanța anumitor caracteristici ale bunului în tranzacție.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.