Art. 541: Universalitatea de fapt

Art. 31 - Patrimoniul; Art. 33 - Patrimoniile persoanelor juridice; Art. 535 - Noțiunea de bun; Art. 536 - Clasificarea bunurilor; Art. 537 - Bunuri corporale și incorporale; Art. 538 - Bunuri mobile și imobile; Art. 539 - Părți componente; Art. 540 - Fructele și productele; Art. 542 - Universalitatea de drept; Art. 1166 - Noțiunea contractului; Art. 1650 - Contractul de vânzare; Art. 2384 - Garanțiile reale mobiliare generale

Articolul 541 din Codul Civil definește universalitatea de fapt, un concept fundamental în dreptul civil român, prin care se recunoaște existența unui ansamblu de bunuri, corporale sau incorporale, care, deși își păstrează individualitatea juridică, sunt reunite sub o destinație economică sau funcțională comună. Această destinație este stabilită fie prin voința expresă sau tacită a proprietarului (de exemplu, o bibliotecă, o colecție de artă, un fond de comerț), fie prin dispoziții legale (mai rar). Spre deosebire de universalitatea de drept (patrimoniul), care este o entitate juridică distinctă, universalitatea de fapt nu absoarbe bunurile componente într-o nouă entitate juridică. Importanța universalității de fapt rezidă în posibilitatea ca ansamblul să fie obiectul unor acte juridice unitare (ex. vânzarea unui fond de comerț), beneficiind de un regim juridic specific, deși, conform alin. (2), fiecare bun component poate fi în continuare alienat sau grevat separat. Astfel, se permite o flexibilitate în circuitul civil, recunoscând valoarea economică și funcțională a unui grup de bunuri perceput ca un tot unitar, fără a-i altera natura juridică individuală.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.