Art. 53: Prezumţie

Art. 35 - Încetarea capacității de folosință; Art. 49 - Declararea judecătorească a morţii; Art. 50 - Data morţii; Art. 52 - Anularea hotărârii declarative de moarte; Art. 54 - Efectele anulării; Art. 94 - Curatela specială; Art. 2512 - Proba şi prezumţiile

Articolul 53 instituie o prezumție legală relativă (juris tantum) fundamentală în materia persoanelor fizice: prezumția de viață a persoanei dispărute. Scopul acestei norme este de a proteja patrimoniul și drepturile nepatrimoniale ale persoanei a cărei prezență fizică este incertă, asigurând în același timp stabilitatea și securitatea raporturilor juridice la care aceasta este parte. Prezumția operează ca o ficțiune juridică necesară, considerând persoana în viață și, prin urmare, titulară de drepturi și obligații. Această stare de incertitudine juridică este gestionată prin instituția curatelei (Art. 94) și nu poate fi înlăturată decât prin proba contrară, care, în acest caz, nu poate fi decât o hotărâre judecătorească declarativă de moarte, rămasă definitivă, conform procedurii reglementate de Art. 49 și următoarele. Până la momentul rămânerii definitive a unei astfel de hotărâri, persoana dispărută se bucură de capacitate de folosință, iar actele juridice încheiate în numele său (de exemplu, de către un mandatar sau curator) sunt, în principiu, valabile.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.