Art. 50: Cazuri speciale

Art. 36 - Încetarea capacităţii de folosinţă; Art. 49 - Declararea judecătorească a morţii (regula generală); Art. 51 - Cererea de declarare a morţii; Art. 52 - Data stabilită ca fiind cea a morţii; Art. 53 - Efectele hotărârii de declarare a morţii; Art. 54 - Anularea hotărârii de declarare a morţii; Art. 94 - Scopul regimului ocrotirii celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă; Art. 100 - Rectificarea şi completarea actelor de stare civilă; Art. 942-952 Cod Procedură Civilă - Procedura declarării morții

Articolul 50 reglementează două ipoteze derogatorii de la procedura de drept comun a declarării judecătorești a morții (prevăzută la Art. 49). Prima ipoteză, descrisă la alin. (1), vizează dispariția unei persoane în împrejurări excepționale (calamități naturale, catastrofe, război etc.) care creează o prezumție puternică a decesului. În aceste cazuri, legiuitorul reduce termenul necesar pentru introducerea acțiunii de la 2 ani la doar 6 luni de la data dispariției. A doua ipoteză, reglementată de alin. (3), se referă la situația în care decesul este un fapt cert, dar cadavrul nu poate fi găsit sau identificat. Aici nu mai operează o prezumție, ci o certitudine morală a morții, bazată pe probe indirecte concludente. Prin urmare, declararea morții poate fi solicitată și obținută imediat, fără a fi necesară așteptarea vreunui termen, hotărârea judecătorească având rolul de a constata oficial un deces cert și de a stabili data acestuia în lipsa actului de deces.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.