Art. 414: Prezumţia de paternitate

Art. 407 - Noțiunea de filiație; Art. 408 - Filiația față de mamă; Art. 413 - Nulitatea căsătoriei și paternitatea; Art. 415 - Termenul pentru introducerea acțiunii în tăgăduirea paternității; Art. 416 - Admiterea acțiunii de tăgăduire; Art. 417 - Paternitatea copilului din afara căsătoriei; Art. 418 - Recunoașterea voluntară a paternității; Art. 421 - Acțiunea în stabilirea paternității; Art. 429 - Efectele stabilirii filiației; Art. 2512 - Proba şi prezumţiile; Art. 2513 - Prezumțiile legale

Articolul 414 din Codul Civil instituie principiul fundamental al prezumției de paternitate, o prezumție legală relativă ('juris tantum') esențială pentru stabilitatea relațiilor de familie și protejarea intereselor copilului. Conform alin. (1), soțul mamei este considerat tatăl copilului născut sau conceput în timpul căsătoriei, reflectând un deziderat social de asigurare a filiației și, implicit, a drepturilor și obligațiilor parentale. Această prezumție poate fi însă răsturnată prin acțiunea în tăgăduirea paternității, reglementată de alin. (2). Condiția strictă pentru admiterea unei astfel de acțiuni este ca 'să fie cu neputință' ca soțul mamei să fie tatăl copilului, o formulare care impune o probă de netăgăduit, de cele mai multe ori prin expertiză medico-legală de tip ADN, care să excludă orice posibilitate biologică. Această rigoare subliniază importanța prezumției și caracterul excepțional al răsturnării ei, având în vedere impactul profund asupra statutului copilului și asupra familiei.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.