Art. 408: Modurile de stabilire a filiaţiei

Art. 409 - Paternitatea copilului născut în timpul căsătoriei; Art. 410 - Contestaţia paternităţii; Art. 411 - Acţiunea în stabilirea paternităţii; Art. 412 - Acţiunea în stabilirea maternităţii; Art. 413 - Termenul în care se poate introduce acţiunea în stabilirea paternităţii sau maternităţii; Art. 414 - Drepturile copilului; Art. 415 - Recunoaşterea voluntară a copilului; Art. 416 - Forma recunoaşterii; Art. 417 - Retractarea recunoaşterii; Art. 418 - Contestaţia recunoaşterii; Art. 419 - Admiterea acţiunii; Art. 420 - Efectele hotărârii judecătoreşti

Articolul 408 din Codul Civil român stabilește principiile fundamentale ale modurilor de stabilire a filiației, distingând clar între filiația maternă și cea paternă, precum și între filiația paternă din căsătorie și cea din afara căsătoriei. Filiația față de mamă se stabilește primordial prin simplul fapt al nașterii, ceea ce reflectă principiul 'mater semper certa est'. Suplimentar, ea poate fi stabilită prin recunoaștere voluntară sau, în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească. În ceea ce privește filiația față de tată, Codul Civil instituie o prezumție legală de paternitate pentru copiii născuți în timpul căsătoriei sau într-un anumit interval de timp după desfacerea acesteia, facilitând astfel stabilirea rapidă a paternității legitime. Pentru copiii născuți în afara căsătoriei, filiația paternă se stabilește prin acte voluntare de recunoaștere din partea tatălui sau, în lipsa acesteia, printr-o acțiune în justiție soldată cu o hotărâre judecătorească. Acest articol subliniază importanța legăturii de rudenie și a responsabilităților parentale, asigurând un cadru legal pentru identificarea juridică a părinților.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.