Art. 400: Locuinţa copilului după divorţ

Art. 396 - Exercitarea autorității părintești după divorț; Art. 397 - Acordul părinților cu privire la exercitarea autorității părintești; Art. 398 - Exercitarea autorității părințești de către un singur părinte; Art. 401 - Dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul; Art. 402 - Regulile pentru stabilirea locuinței minorului; Art. 403 - Schimbarea locuinței copilului; Art. 404 - Păstrarea legăturilor personale ale copilului cu părinții; Art. 405 - Acordul parental; Art. 483 - Autoritatea părintească; Art. 484 - Conținutul autorității părințești; Art. 486 - Locuința copilului; Art. 487 - Acordul părinților privind locuința copilului; Art. 496 - Măsuri provizorii privind ocrotirea copilului; Art. 497 - Obligația de întreținere; Art. 263 - Interesul superior al copilului

Articolul 400 din Codul Civil reglementează aspectul esențial al stabilirii locuinței copilului minor în contextul divorțului părinților, având ca principiu director "interesul superior al copilului". Textul legal stabilește o ierarhie a soluțiilor: prioritate are acordul părinților, însă acesta este supus controlului instanței de tutelă pentru a se asigura că nu contravine interesului minorului. În absența unui acord sau când acesta este detrimental, instanța decide, stabilind de regulă locuința la părintele cu care copilul a locuit statornic înainte de divorț. Dacă minorul a locuit cu ambii părinți, instanța alege părintele la care va locui, tot prin prisma interesului superior. Un aspect de noutate și excepționalitate îl reprezintă posibilitatea stabilirii locuinței copilului la terți (bunici, alte rude sau persoane, cu consimțământul acestora) sau chiar la o instituție de ocrotire, o soluție adoptată doar în situații extreme și exclusiv dacă se demonstrează că aceasta servește cel mai bine interesul copilului. Această prevedere subliniază flexibilitatea legii în adaptarea la situații familiale complexe și primatul absolut al bunăstării minorului în procesul decizional post-divorț. Terții sau instituțiile cărora li se încredințează copilul au sarcina supravegherii și a îndeplinirii actelor obișnuite legate de sănătatea, educația și instruirea acestuia.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.