Art. 390: Condiţiile prestaţiei compensatorii

Art. 373 - Cauzele de divorţ; Art. 383 - Efectele divorţului cu privire la nume; Art. 385 - Locuinţa copiilor după divorţ; Art. 386 - Contribuţia soţilor la cheltuielile căsătoriei; Art. 389 - Pensia de întreţinere; Art. 391 - Modalităţile de executare a prestaţiei compensatorii; Art. 392 - Revizuirea şi încetarea prestaţiei compensatorii; Art. 393 - Prestaţia compensatorie şi moştenirea; Art. 516 - Obligaţia legală de întreţinere

Articolul 390 din Codul Civil reglementează o instituție juridică distinctă, specifică noului Cod Civil, denumită 'prestație compensatorie'. Aceasta nu se confundă cu pensia de întreținere (reglementată de Art. 389 C.Civ.) și are un rol subsidiar și reparator. Prestația compensatorie reprezintă o formă de sprijin material acordată soțului care, prin divorțul pronunțat din culpa exclusivă a celuilalt soț (pârâtul), suferă un dezechilibru semnificativ în condițiile sale de viață. Scopul său este de a compensa acest dezechilibru, fiind o modalitate de a atenua consecințele economice negative ale divorțului asupra soțului neculpabil. Acordarea prestației este condiționată strict de durata căsătoriei, care trebuie să fi fost de cel puțin 20 de ani, o cerință care reflectă intenția legiuitorului de a limita aplicabilitatea acestei măsuri la căsătoriile de lungă durată, în care efectele rupturii sunt percepute ca fiind mai profunde și mai dificil de depășit. De asemenea, o condiție esențială este culpa exclusivă a soțului pârât, subliniind caracterul sancționatoriu și reparatoriu al prestației. Articolul 390 alin. (3) statuează principiul neacumulării: soțul beneficiar al prestației compensatorii nu poate cere concomitent și pensie de întreținere de la fostul soț, confirmând natura distinctă și exclusivă a celor două forme de sprijin post-divorț.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.