(1)Dacă soţii sunt de
acord cu divorţul şi nu au copii minori, născuţi din
căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi,
ofiţerul de stare civilă ori notarul public de la locul căsătoriei
sau al ultimei locuinţe comune a soţilor poate constata desfacerea
căsătoriei prin acordul soţilor, eliberându-le un certificat de
divorţ, potrivit legii.
(2)Divorţul prin acordul
soţilor poate fi constatat de notarul public şi în cazul în care
există copii minori născuţi din căsătorie, din afara
căsătoriei sau adoptaţi, dacă soţii convin asupra
tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte
după divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti
de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei copiilor
după divorţ, modalitatea de păstrare a legăturilor
personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii, precum
şi stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de
creştere, educare, învăţătură şi pregătire
profesională a copiilor. Dacă din raportul de anchetă
socială rezultă că acordul soţilor privind exercitarea în
comun a autorităţii părinteşti sau cel privind stabilirea
locuinţei copiilor nu este în interesul copilului, sunt aplicabile
prevederile art. 376 alin. (5).
(3)Divorţul prin acordul soţilor nu poate fi
admis dacă unul dintre soţi beneficiază de consiliere
judiciară sau tutelă specială.
Doctrină și ExplicațiiExplicații și Interpretări Articolul 375 din Codul Civil detaliază condițiile de fond și de competență procedurală pentru desfacerea căsătoriei prin acordul soților, o modalitate de divorț fondată pe voința concordantă a părților și pe un caracter preponderent necontencios. Norma juridică distinge între două ipoteze majore. Prima, reglementată de alin. (1), permite divorțul amiabil la ofițerul de stare civilă sau la notarul public, dacă soții sunt de acord și nu au copii minori (născuți din căsătorie, din afara acesteia sau adoptați). Competența teritorială este alternativă, la locul încheierii căsătoriei sau al ultimei locuințe comune. Această formă administrativă/notarială este simplificată, necesitând doar constatarea acordului și eliberarea certificatului de divorț.
A doua ipoteză, prevăzută de alin. (2), vizează situația în care există copii minori și este exclusiv de competența notarului public. În acest caz, esențială este nu doar voința de a divorța, ci și un acord complet și detaliat al soților asupra tuturor aspectelor relevante privind minorii: numele de familie după divorț, exercitarea autorității părintești (exclusiv comună în această procedură), stabilirea locuinței copiilor, modalitatea de păstrare a legăturilor personale ale părintelui separat cu minorii și contribuția financiară la cheltuielile de creștere, educare și pregătire profesională. O condiție sine qua non, menită să protejeze interesul superior al copilului, este ca acest acord parental să fie validat de notar și, implicit, să nu contravină acestui interes, aspect ce poate fi verificat și prin raportul de anchetă socială. În situația în care acordul privind autoritatea părintească sau locuința copiilor nu este în interesul minorului, notarul va respinge cererea de divorț, îndrumând părțile către instanța de judecată, conform trimiterii exprese la art. 376 alin. (5) C. civ., ceea ce transformă procedura dintr-una necontencioasă într-una contencioasă.
Alin. (3) introduce o excepție fundamentală de la admisibilitatea divorțului prin acord, stabilind că acesta nu poate fi constatat dacă unul dintre soți beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială. Această prevedere reflectă necesitatea unei capacități depline de exercițiu și a unei autonomii decizionale neîngrădite a ambilor soți pentru a consimți la divorț pe cale amiabilă, protejând persoanele vulnerabile care se află sub o formă de ocrotire.
Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Legea Aplicată