Art. 324: Atribuirea beneficiului contractului de închiriere
(1)
La desfacerea
căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuinţei
de către ambii soţi şi aceştia nu se înţeleg,
beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soţi,
ţinând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de
culpa în desfacerea căsătoriei şi de posibilităţile
locative proprii ale foştilor soţi.
*) Prin Decizia nr.
7/2024
Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie admite sesizarea şi stabileşte
că, în interpretarea dispoziţiilor art. 324 alin. (1) şi (4) din
Codul civil, sintagma "până la data rămânerii definitive a hotărârii
de partaj" reprezintă momentul maxim până la care hotărârea
prin care a fost admisă o cerere având ca obiect atribuirea beneficiului
locuinţei conjugale la desfacerea căsătoriei îşi produce
efectele juridice, fără ca admisibilitatea acţiunii să fie
condiţionată de existenţa pe rolul instanţelor
judecătoreşti a unei cereri având ca obiect ieşirea din
indiviziune asupra aceleiaşi locuinţe.
(2)Soţul căruia i s-a
atribuit beneficiul contractului de închiriere este dator să
plătească celuilalt soţ o indemnizaţie pentru acoperirea cheltuielilor
de instalare într-o altă locuinţă, cu excepţia cazului în
care divorţul a fost pronunţat din culpa exclusivă a acestuia
din urmă. Dacă există bunuri comune, indemnizaţia se poate
imputa, la partaj, asupra cotei cuvenite soţului căruia i s-a
atribuit beneficiul contractului de închiriere.
(3)Atribuirea beneficiului
contractului de închiriere se face cu citarea locatorului şi produce
efecte faţă de acesta de la data când hotărârea
judecătorească a rămas definitivă.
(4)
Prevederile alin.
(1)-(3) se aplică în mod similar şi în cazul în care bunul este
proprietatea comună a celor 2 soţi, atribuirea beneficiului
locuinţei conjugale producând efecte până la data rămânerii
definitive a hotărârii de partaj.
*) Prin Decizia nr.
7/2024
Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie admite sesizarea şi stabileşte
că, în interpretarea dispoziţiilor art. 324 alin. (1) şi (4) din
Codul civil, sintagma "până la data rămânerii definitive a hotărârii
de partaj" reprezintă momentul maxim până la care hotărârea
prin care a fost admisă o cerere având ca obiect atribuirea beneficiului
locuinţei conjugale la desfacerea căsătoriei îşi produce
efectele juridice, fără ca admisibilitatea acţiunii să fie
condiţionată de existenţa pe rolul instanţelor
judecătoreşti a unei cereri având ca obiect ieşirea din
indiviziune asupra aceleiaşi locuinţe.
SUBSECŢIUNEA 3:Cheltuielile
căsătoriei
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol