Art. 2664: Data intrării în vigoare
(1)
Prezentul cod intră în vigoare la data care va fi stabilită
în legea pentru punerea în aplicare a acestuia.*)
*) În temeiul art. 220 alin. (1) din
Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul
civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din
10 iunie 2011, Codul civil intră în vigoare la data de 1 octombrie 2011.
(2)În termen de 12 luni de la data
publicării prezentului cod, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare
proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului civil.
*
**
Prezenta lege transpune dispoziţiile art. 3 pct. 1, 2
şi 3 din Directiva (UE)
2016/800
a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai
2016 privind garanţiile procedurale pentru copiii care sunt persoane
suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, publicată în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 132 din 21 mai 2016.
-****-
*
NOTĂ:
Reproducem mai jos dispoziţiile
art. 211-214, 216-218 şi 220-230 din cap. X "Dispoziţii
finale" din Legea nr. 71/2011, care nu sunt toate încorporate în forma
republicată a Legii nr. 287/2009 şi care se aplică în continuare
ca dispoziţii proprii ale Legii nr. 71/2011:
"- Art. 211
În sensul Codului civil, precum
şi al legislaţiei civile în vigoare, prin expresiile alienaţie
mintală sau debilitate mintală se înţelege o boală
psihică ori un handicap psihic ce determină incompetenţa psihică
a persoanei de a acţiona critic şi predictiv privind
consecinţele social-juridice care pot decurge din exercitarea drepturilor
şi obligaţiilor civile.
- Art. 212
(1)Cu excepţia art. 535 din
Codul civil, în cuprinsul Codului civil termenul «necorporal» se
înlocuieşte cu termenul «incorporal».
(2)În cuprinsul art. 44, art. 144
alin. (3), art. 146 alin. (4), art. 172, art. 211 alin. (2), art. 316 alin.
(2), art. 386 alin. (1), art. 689 alin. (3), art. 990 alin. (1) şi art.
991 din Codul civil, expresia «lovite de nulitate relativă» se
înlocuieşte cu termenul «anulabile».
(3)În cuprinsul art. 215 alin. (1),
art. 299, 300, art. 347 alin. (1), art. 1064 alin. (2), art. 1248 alin. (4),
art. 1251 şi 1252 din Codul civil, expresia «lovit/lovită de nulitate
relativă» se înlocuieşte cu termenul «anulabil/anulabilă»,
după caz.
(4)În cuprinsul Codului civil,
precum şi în cuprinsul celorlalte acte normative în vigoare, sintagmele
«persoane juridice fără/cu scop patrimonial», «fără scop
patrimonial» şi «cu scop patrimonial» se înlocuiesc cu sintagmele
«persoane juridice fără/cu scop lucrativ», «fără scop
lucrativ» şi, respectiv, «cu scop lucrativ».
(5)În cuprinsul Codului civil,
termenul «comunitar»/«comunitare» se înlocuieşte cu termenul «Uniunii
Europene».
(6)În cuprinsul Codului civil,
termenul «bancă» şi expresiile «instituţie bancară» şi
«societate bancară» se înlocuiesc cu expresia «instituţie de credit».
(7)În cuprinsul art. 1186 alin. (2),
art. 1191 alin. (1), art. 1196 alin. (2), art. 1200 alin. (2), art. 1240 alin.
(2), art. 1266 alin. (2), art. 1494 alin. (1), art. 1495 alin. (1) şi art.
2014 alin. (2) din Codul civil, expresia «practicile stabilite între
părţi» se înlocuieşte cu expresia «practicile statornicite între
părţi».
(8)În tot cuprinsul Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea
activităţii practicienilor în insolvenţă, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 254/2007, cu modificările
şi completările ulterioare, expresia «societate civilă
profesională» se înlocuieşte cu expresia «societate
profesională».
- Art. 213
La data intrării în vigoare a
Codului civil, termenii şi expresiile din legislaţia civilă
şi comercială în vigoare se înlocuiesc cu termenii şi expresiile
corespondente din Codul civil.
- Art. 214
(1)În termen de 60 de zile de la
data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I,
Guvernul va îndeplini procedurile constituţionale necesare adoptării
următoarelor proiecte de acte normative:
a)proiectul privind reproducerea
umană asistată medical cu terţ donator;
b)proiectul pentru modificarea
şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare
civilă, republicată, cu modificările ulterioare;
c)proiectul pentru modificarea
şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu
modificările şi completările ulterioare, în vederea
reglementării tratamentului fiscal al fiduciei;
d)proiectul privind organizarea
şi funcţionarea Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare;
e)proiectele oricăror alte acte
normative a căror adoptare este necesară în vederea intrării în
vigoare sau a aplicării Codului civil.
(2)În termen de 30 de zile de la
intrarea în vigoare a actelor normative prevăzute la alin. (1) lit. c)
şi d), Guvernul va adopta, prin hotărâre, norme referitoare la
înregistrarea contractului de fiducie şi a modificărilor sale la
organele competente prevăzute la art. 780 alin. (1) şi (2) din Codul
civil, precum şi norme referitoare la avizul de fiducie şi la
înscrierea acesteia în Arhiva Electronică de Garanţii Reale
Mobiliare.
(3)În termenul prevăzut la
alin. (1) se aprobă, prin ordin al ministrului justiţiei, normele
metodologice privind organizarea şi funcţionarea Registrului
naţional notarial al regimurilor matrimoniale, precum şi procedura de
înscriere şi consultare a acestuia.
- Art. 216
În termen de 4 luni de la data
publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I,
Banca Naţională a României şi Comisia Naţională a
Valorilor Mobiliare vor emite norme comune referitoare la plasamentele prezumate
a fi sigure, conform art. 831 din Codul civil.
- Art. 217
În vederea aplicării
dispoziţiilor art. 2323-2479 din Codul civil, în termen de 4 luni de la
data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I,
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare va modifica dispoziţiile
titlului VI cap. 3 secţiunea a 3-a din Codul S.C. Depozitarul Central
S.A., aprobat prin Decizia nr. 1.407 din 20 iunie 2006, cu modificările
şi completările ulterioare, în sensul de a permite transferul
instrumentelor financiare ipotecate şi constituirea unor ipoteci de rang
subsecvent fără acordul constituitorului ipotecii de rang preferat.
Decizia Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, având ca anexă
Codul S.C. Depozitarul Central S.A., se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
- Art. 218
În termen de 4 luni de la data
publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I,
legile, inclusiv Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, precum şi
ordonanţele de urgenţă ale Guvernului şi ordonanţele
Guvernului modificate şi/sau completate prin prezenta lege vor fi
republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o
nouă numerotare.
- Art. 220
(1)Legea nr. 287/2009 privind Codul
civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din
24 iulie 2009, intră în vigoare la data de 1 octombrie 2011.
(2)Actele normative prevăzute
la art. 214 şi 216-218 intră în vigoare la data intrării în
vigoare a Codului civil.
- Art. 221
Prezenta lege intră în vigoare
la data prevăzută la art. 220 alin. (1), cu excepţia art. 214,
216-218, 224, art. 225 alin. (1) şi (2), art. 226 şi 228, care
intră în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei legi în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
- Art. 222
Până la intrarea în vigoare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, referirea din
cuprinsul Codului civil la hotărârea definitivă se va înţelege
ca fiind făcută la hotărârea irevocabilă.
- Art. 223
Dacă prin prezenta lege nu se
prevede altfel, procesele şi cererile în materie civilă sau
comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a
Codului civil se soluţionează de către instanţele legal
învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi
procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite.
- Art. 224
(1)Până la intrarea în vigoare
a Codului civil, Secţia civilă şi de proprietate
intelectuală şi Secţia comercială ale Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie se reorganizează ca Secţia I civilă
şi Secţia a II-a civilă.
(2)Dispoziţiile art. 19 alin.
(3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
sunt aplicabile în mod corespunzător.
- Art. 225
(1)Secţiile comerciale
existente la data intrării în vigoare a Codului civil în cadrul
tribunalelor şi curţilor de apel se vor reorganiza ca secţii
civile ori, după caz, vor fi unificate cu secţiile civile existente,
prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea
colegiului de conducere al instanţei.
(2)Hotărârea Consiliului
Superior al Magistraturii prevăzută la alin. (1) îşi va produce
efectele de la data intrării în vigoare a Codului civil.
(3)Cauzele civile şi comerciale
aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului
civil vor continua să fie soluţionate de aceleaşi complete de
judecată, cu respectarea principiului continuităţii. În caz de
trimitere spre rejudecare, cauza va fi repartizată conform normelor de
organizare judiciară în vigoare la data înregistrării cauzei la
instanţa de trimitere.
- Art. 226
(1)Prin hotărâre a Consiliului
Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al
instanţei, în raport cu numărul cauzelor, se pot înfiinţa, în
cadrul secţiilor civile, complete specializate pentru soluţionarea
anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora,
precum:
a)cererile în materie de
insolvenţă, concordat preventiv şi mandat ad-hoc;
b)cererile în materia
societăţilor comerciale şi a altor societăţi, cu sau
fără personalitate juridică, precum şi în materia
registrului comerţului;
c)cererile care privesc
restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei;
d)cererile privind titlurile de
valoare şi alte instrumente financiare.
(2)La înfiinţarea completelor
specializate potrivit alin. (1) se va ţine seama de următoarele
criterii:
a)asigurarea unui volum de
activitate echilibrat între judecătorii secţiei;
b)specializarea judecătorilor
şi necesitatea valorificării experienţei profesionale a
acestora;
c)respectarea principiului
repartizării aleatorii.
(3)Hotărârea Consiliului
Superior al Magistraturii prevăzută la alin. (1) îşi va produce
efectele de la data intrării în vigoare a Codului civil.
- Art. 227
Dacă legea specială
prevede că anumite cauze sunt de competenţa tribunalelor comerciale
ori, după caz, de competenţa secţiilor comerciale ale
tribunalelor sau curţilor de apel, după intrarea în vigoare a Codului
civil, competenţa de judecată revine tribunalelor specializate sau,
după caz, secţiilor civile ale tribunalelor, reorganizate potrivit
art. 228, respectiv secţiilor civile reorganizate conform art. 225.
- Art. 228
(1)Până la data intrării
în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeş, Cluj şi
Mureş se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz,
ca secţii civile în cadrul tribunalelor Argeş, Cluj şi
Mureş, în condiţiile art. 226.
(2)La stabilirea cauzelor de
competenţa tribunalelor specializate sau, după caz, a secţiilor
civile reorganizate potrivit alin. (1) se va ţine seama de numărul
şi natura cauzelor, de specializarea judecătorilor, de necesitatea
valorificării experienţei profesionale a acestora, precum şi de
volumul de activitate al instanţei.
- Art. 229
(1)Organizarea, funcţionarea
şi atribuţiile instanţei de tutelă şi de familie se
stabilesc prin legea privind organizarea judiciară.
(2)Până la reglementarea prin
lege a organizării şi funcţionării instanţei de
tutelă:
a)atribuţiile acesteia,
prevăzute de Codul civil, sunt îndeplinite de instanţele,
secţiile sau, după caz, completele specializate pentru minori şi
familie;
b)raportul de anchetă
psihosocială prevăzut de Codul civil este efectuat de autoritatea
tutelară, cu excepţia anchetei prevăzute la art. 508 alin. (2),
care se efectuează de direcţia generală de asistenţă
socială şi protecţia copilului;
c)autorităţile şi
instituţiile cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor
copilului, respectiv a persoanei fizice continuă să exercite
atribuţiile prevăzute de reglementările în vigoare la data intrării
în vigoare a Codului civil, cu excepţia celor date în competenţa
instanţei de tutelă.
(3)Până la intrarea în vigoare
a reglementării prevăzute la alin. (1), în vederea îndeplinirii
atribuţiilor referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile
minorului sau, după caz, cu privire la supravegherea modului în care
tutorele administrează bunurile minorului, instanţa de tutelă
poate delega, prin încheiere, îndeplinirea unora dintre acestea
autorităţii tutelare.
(4)Cererile în curs de
soluţionare la data intrării în vigoare a Codului civil rămân
să fie soluţionate de instanţele judecătoreşti sau,
după caz, de autorităţile administrative competente potrivit legii
în vigoare la data sesizării lor.
- Art. 230
La data intrării în vigoare a
Codului civil se abrogă:
a)Codicele civil (sau Codul civil
din 1864), publicat în Monitorul Oficial nr. 271 din 4 decembrie 1864, nr. 7
(supl.) din 12 ianuarie 1865, nr. 8 (supl.) din 13 ianuarie 1865, nr. 8 (supl.)
din 14 ianuarie 1865, nr. 11 (supl.) din 16 ianuarie 1865, nr. 13 (supl.) din
19 ianuarie 1865, cu modificările şi completările ulterioare, cu
excepţia dispoziţiilor art. 1169-1206, care se abrogă la data
intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură
civilă;
b)Legea nr. 313/1879 pentru anularea
clauzei penale din oricare contracte şi pentru adaosul unui alineat la
art. 1089 din Codul civil, publicată în Monitorul Oficial nr. 40 din 20
februarie 1879;
c)Codicele de comerţ din 1887,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 10 mai 1887, cu
excepţia dispoziţiilor art. 46-55, 57, 58 şi 907-935, aplicabile
în continuare în raporturile dintre profesionişti, care se abrogă la
data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, precum şi a
cărţii a II-a «Despre comerţul maritim şi despre
navigaţie», care se abrogă la data intrării în vigoare a Codului
maritim;
d)Decretul nr. 2.142/1930 pentru
promulgarea Legii privind funcţionarea cărţilor funduare
centrale pentru căile ferate şi canaluri nr. 148/1930, publicat în
Monitorul Oficial nr. 127 din 12 iunie 1930;
e)Legea nr. 178/1934 privind
reglementarea contractului de consignaţie, publicată în Monitorul
Oficial nr. 173 din 30 iulie 1934;
f)art. 17 şi art. 19-28 din
Legea nr. 153/1937 privind magazinele generale şi warantarea
mărfurilor şi cerealelor (Dockuri şi silozuri), publicată
în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 81 din 7 aprilie 1937;
g)Decretul-lege nr. 115/1938 pentru
unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare,
publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu
modificările ulterioare;
h)Codul civil Carol al II-lea,
republicat în Monitorul Oficial nr. 206 din 6 septembrie 1940, cu
modificările ulterioare;
i)Codul comercial Carol al II-lea,
republicat în Monitorul Oficial nr. 194 din 23 august 1940, cu
modificările şi completările ulterioare;
j)Legea nr. 319/1944 pentru dreptul
de moştenire al soţului supravieţuitor, publicată în
Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944;
k)Legea nr. 163/1946 pentru
înlocuirea provizorie cu cărţi de evidenţă funciară a
cărţilor funciare distruse, sustrase sau pierdute, publicată în
Monitorul Oficial nr. 62 din 14 martie 1946, cu modificările ulterioare;
l)Legea nr. 242/1947 pentru
transformarea cărţilor funciare provizorii din Vechiul Regat în
cărţi de publicitate funciară, publicată în Monitorul
Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare;
m)Legea nr. 4/1953 privind Codul
familiei, republicată în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu
modificările şi completările ulterioare;
n)Decretul nr. 31/1954 privitor la
persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial
nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările şi completările
ulterioare;
o)Decretul nr. 32/1954 pentru
punerea în aplicare a Codului Familiei şi a Decretului privitor la
persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial
nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu excepţia art. 30-43, care se abrogă la
data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010;
p)Decretul nr. 167/1958 privitor la
prescripţia extinctivă, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15
iulie 1960;
q)art. 1-33 şi art. 36-147 din
Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept
internaţional privat, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992, cu completările ulterioare;
r)Legea arendării nr. 16/1994,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 7 aprilie
1994, cu modificările şi completările ulterioare;
s)art. 21-33 din Legea
locuinţei nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997;
ş)art. 7, 14 şi 15 din
Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 2 noiembrie 2009, cu
modificările ulterioare;
t)art. 32 din Legea fondului funciar
nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1
din 5 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare;
ţ)art. 9 alin. 8 din Legea nr.
112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu
destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 29 noiembrie
1995, cu modificările ulterioare;
u)titlul VI «Regimul juridic al
garanţiilor reale mobiliare» al Legii nr. 99/1999 privind unele
măsuri pentru accelerarea reformei economice, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 27 mai 1999, cu modificările
ulterioare;
v)art. 12, 14-25, art. 32 alin. (2),
art. 43 şi 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei
pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
241/2001, cu modificările ulterioare; de la aceeaşi dată,
dispoziţiile art. 12 şi 14-25 nu se mai aplică nici contractelor
de închiriere a locuinţei în curs de executare;
w)Legea nr. 509/2002 privind
agenţii comerciali permanenţi, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 581 din 6 august 2002;
x)art. 40 alin. (1), art. 41 şi
42 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor
copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557
din 23 iunie 2004, cu modificările ulterioare;
y)art. 1, 5-13, 16, art. 18 alin.
(2) teza I, art. 56 alin. (1)-(4), art. 57, 59-63 şi 65 din Legea nr.
273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 19 noiembrie 2009;
z)art. 90 alin. (2) din Legea
gazelor nr. 351/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 679 din 28 iulie 2004, cu modificările şi completările
ulterioare;
aa)titlul X «Circulaţia
juridică a terenurilor» al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile
proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri
adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653
din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;
bb)orice alte dispoziţii
contrare, chiar dacă acestea sunt cuprinse în legi speciale."
________
*) Republicată în temeiul art.
218 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009
privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 409 din 10 iunie 2011.
Legea nr. 287/2009 a fost
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie
2009, a fost modificată prin Legea nr. 71/2011 şi rectificată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 8 iulie 2011.
Publicat în Monitorul Oficial cu
numărul 505 din data de 15 iulie 2011
*) în toate actele normative în
vigoare, sintagma "serviciul/serviciile de stare civilă" se
înlocuieşte cu sintagma "serviciul public comunitar local de
evidenţă a persoanelor/serviciile publice comunitare locale de evidenţă
a persoanelor
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol