(1)Revendicarea unui bun furat sau

exportat ilegal este supusă, la alegerea proprietarului originar, fie

legii statului pe teritoriul căruia se afla bunul la momentul furtului sau

exportului, fie legii statului pe teritoriul căruia se află bunul la

momentul revendicării.

(2)Cu toate acestea, dacă legea

statului pe teritoriul căruia bunul se afla la momentul furtului sau

exportului nu cuprinde dispoziţii privind protecţia terţului

posesor de bună-credinţă, acesta poate invoca protecţia pe

care i-o conferă legea statului pe teritoriul căruia bunul se

află la momentul revendicării.

(3)Prevederile alin. (1) şi (2)

sunt aplicabile şi bunurilor furate sau exportate ilegal din patrimoniul

cultural naţional al unui stat.