(1)Măsurile de ocrotire a
persoanei cu capacitate deplină de exerciţiu sunt supuse legii
statului unde aceasta îşi are reşedinţa obişnuită la
data instituirii tutelei sau la data luării unei alte măsuri de
ocrotire.
(2)În mod excepţional, în
măsura în care este necesar pentru ocrotirea persoanei fizice, autoritatea
competentă poate să aplice sau să ia în considerare legea altui
stat, cu care situaţia juridică prezintă cele mai strânse
legături.
(3)
Legea prevăzută la alin. (1) guvernează şi
existenţa, întinderea, modificarea şi stingerea puterii de
reprezentare încredinţate de persoana cu capacitate deplină de
exerciţiu, pentru situaţia în care nu se va putea îngriji de
interesele sale. Aceasta poate însă alege una dintre următoarele
legi:
a)legea
naţională;
b)legea
unei reşedinţe obişnuite anterioare;
c)legea
statului unde sunt situate bunurile, în ceea ce priveşte măsurile de
ocrotire cu privire la bunuri.
(4)Măsurile ce se iau cu
privire la persoana ocrotită ori bunurile sale sunt supuse legii statului
ale cărui autorităţi îndrumă şi supraveghează
exercitarea ocrotirii de către cei în drept.
Doctrină și ExplicațiiExplicații și Interpretări Articolul 2578 din Codul Civil stabilește regulile de drept internațional privat privind legea aplicabilă măsurilor de ocrotire a majorului. Principiul general este cel al legii reședinței obișnuite a persoanei (lex domicilii) la momentul instituirii măsurii de ocrotire, fie că este tutelă sau o altă formă de ocrotire. Acest principiu guvernează atât instituirea, cât și existența, întinderea și modificarea măsurilor.
Alin. (2) introduce o excepție, permițând autorității competente să aplice sau să ia în considerare legea unui alt stat cu care situația juridică prezintă cele mai strânse legături, dacă acest lucru este necesar pentru protecția efectivă a persoanei. Această regulă de conexiune subsidiară asigură flexibilitate și adaptabilitate la particularitățile fiecărui caz.
Un aspect important al articolului este reglementarea puterii de reprezentare acordate de persoana cu capacitate deplină de exercițiu, anticipând o eventuală incapacitate. Deși, în principiu, legea reședinței obișnuite se aplică și acestei puteri, alin. (3) introduce o autonomie de voință semnificativă (professio iuris), permițând persoanei să aleagă legea națională, legea unei reședințe obișnuite anterioare sau, pentru bunuri, legea locului situării acestora (lex rei sitae). Această dispoziție reflectă tendințele moderne în dreptul internațional privat de a respecta voința individuală în planificarea incapacității.
În final, alin. (4) stabilește că măsurile concrete de ocrotire a persoanei sau bunurilor sunt supuse legii statului ale cărui autorități îndrumă și supraveghează exercitarea ocrotirii, asigurând astfel o coerență în aplicarea și monitorizarea deciziilor luate. Acest articol, în ansamblul său, subliniază complexitatea determinării legii aplicabile în situații transfrontaliere ce implică protecția persoanelor majore vulnerabile.
Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Legea Aplicată