(1)Când determinarea legii

aplicabile depinde de calificarea ce urmează să fie dată unei

instituţii de drept sau unui raport juridic, se ia în considerare

calificarea juridică stabilită de legea română.

(2)În caz de retrimitere,

calificarea se face după legea străină care a retrimis la legea

română.

(3)Natura mobiliară sau

imobiliară a bunurilor se determină potrivit legii locului unde

acestea se află sau, după caz, sunt situate.

(4)Dacă legea română nu

cunoaşte o instituţie juridică străină sau o

cunoaşte sub o altă denumire ori cu un alt conţinut, se poate

lua în considerare calificarea juridică făcută de legea străină.

(5)Cu toate acestea, când

părţile au determinat ele însele înţelesul noţiunilor

dintr-un act juridic, calificarea acestor noţiuni se face după

voinţa părţilor.