Art. 2550: Invocarea decăderii

Art. 2513 - Reguli generale privind decăderea; Art. 2517 - Regimul juridic al decăderii; Art. 2546 - Termenul de decădere; Art. 15 - Ordinea publică și bunele moravuri; Art. 2551 - Termenul pe zile (pentru calculul termenelor)

Articolul 2550 din Codul Civil reglementează invocarea decăderii, stabilind o distincție esențială între drepturile de care părțile pot dispune liber și cele care nu intră sub incidența principiului disponibilității. Conform alineatului (1), decăderea poate fi opusă de partea interesată, în condițiile generale prevăzute de art. 2513 C.civ. Aceasta subliniază caracterul, de regulă, al unei excepții de procedură ce trebuie invocată de parte. Alineatul (2) introduce o regulă imperativă, conform căreia organul de jurisdicție este obligat să invoce și să aplice din oficiu termenul de decădere. Această prevedere reflectă natura de ordine publică a majorității termenelor de decădere, care vizează stabilitatea raporturilor juridice și celeritatea soluționării litigiilor. Obligația instanței de a acționa din oficiu subliniază caracterul strict al acestor termene, al căror nerespectare atrage o sancțiune procedurală gravă, respectiv stingerea dreptului la acțiune sau la un anume act procedural. Excepția notabilă este reprezentată de situația în care decăderea privește un drept de care părțile pot dispune în mod liber (drepturi disponibile). În aceste cazuri, instanța nu poate invoca decăderea din oficiu, revenind exclusiv părții interesate sarcina de a o opune. Această distincție este crucială și se fundamentează pe principiul disponibilității în dreptul civil, prin care părțile sunt libere să renunțe la anumite drepturi sau să nu le exercite în termen, dacă aceste drepturi nu afectează ordinea publică sau bunele moravuri. Regimul juridic al decăderii este astfel dual, diferențiat în funcție de natura dreptului supus termenului.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.