(1)Dacă persoana care se

consideră lezată face dovada credibilă că drepturile sale

nepatrimoniale fac obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente

şi că această acţiune riscă să îi cauzeze un

prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanţei

judecătoreşti luarea unor măsuri provizorii.

(2)

Instanţa judecătorească poate să dispună în

special:

a)interzicerea

încălcării sau încetarea ei provizorie;

b)luarea

măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor.

(3)În cazul prejudiciilor aduse prin

mijloacele presei scrise sau audiovizuale, instanţa

judecătorească nu poate să dispună încetarea, cu titlu

provizoriu, a acţiunii prejudiciabile decât dacă prejudiciile cauzate

reclamantului sunt grave, dacă acţiunea nu este în mod evident

justificată, potrivit art. 75, şi dacă măsura luată de

instanţă nu apare ca fiind disproporţionată în raport cu

prejudiciile cauzate. Dispoziţiile art. 253 alin. (2) rămân

aplicabile.

(4)Instanţa

soluţionează cererea potrivit dispoziţiilor privitoare la

ordonanţa preşedinţială, care se aplică în mod

corespunzător. În cazul în care cererea este formulată înainte de

introducerea acţiunii de fond, prin hotărârea prin care s-a dispus

măsura provizorie se va fixa şi termenul în care acţiunea în

fond trebuie să fie introdusă, sub sancţiunea încetării de

drept a acelei măsuri. Dispoziţiile alin. (6) sunt aplicabile.

(5)Dacă măsurile luate

sunt de natură să producă un prejudiciu părţii

adverse, instanţa îl poate obliga pe reclamant să dea o cauţiune

în cuantumul fixat de aceasta, sub sancţiunea încetării de drept a

măsurii dispuse.

(6)Măsurile luate potrivit

prezentului articol anterior introducerii acţiunii în justiţie pentru

apărarea dreptului nepatrimonial încălcat încetează de drept,

dacă reclamantul nu a sesizat instanţa în termenul fixat de aceasta,

dar nu mai târziu de 30 de zile de la luarea acestora.

(7)Reclamantul este ţinut

să repare, la cererea părţii interesate, prejudiciul cauzat prin

măsurile provizorii luate, dacă acţiunea de fond este

respinsă ca neîntemeiată. Cu toate acestea, dacă reclamantul nu

a fost în culpă ori a avut o culpă uşoară, instanţa,

în raport cu circumstanţele concrete, poate fie să refuze obligarea

sa la despăgubirile cerute de partea adversă, fie să

dispună reducerea acestora.

(8)Dacă partea adversă nu

solicită daune-interese, instanţa va dispune eliberarea

cauţiunii, la cererea reclamantului, prin hotărâre dată cu

citarea părţilor. Cererea se judecă potrivit dispoziţiilor

privitoare la ordonanţa preşedinţială, care se aplică

în mod corespunzător. În cazul în care pârâtul se opune la eliberarea

cauţiunii, instanţa va fixa un termen în vederea introducerii

acţiunii de fond, care nu poate fi mai lung de 30 de zile de la data

pronunţării hotărârii, sub sancţiunea încetării de

drept a măsurii de indisponibilizare a sumei depuse cu titlu de

cauţiune.