Prescripţia se întrerupe:
1.printr-un act voluntar de
executare sau prin recunoaşterea, în orice alt mod, a dreptului a
cărui acţiune se prescrie, făcută de către cel în
folosul căruia curge prescripţia;
2.prin introducerea unei cereri
de chemare în judecată sau de arbitrare, prin înscrierea creanţei la
masa credală în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererii
de intervenţie în cadrul urmăririi silite pornite de alţi
creditori ori prin invocarea, pe cale de excepţie, a dreptului a
cărui acţiune se prescrie;
3.prin constituirea ca parte
civilă pe parcursul urmăririi penale sau în faţa instanţei
de judecată până la începerea cercetării
judecătoreşti; în cazul în care despăgubirile se acordă,
potrivit legii, din oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe cursul
prescripţiei, chiar dacă nu a avut loc constituirea ca parte
civilă;
4.prin orice act prin care cel
în folosul căruia curge prescripţia este pus în întârziere;
5.în alte cazuri prevăzute
de lege.
Doctrină și ExplicațiiExplicații și Interpretări Articolul 2537 din Codul Civil enumeră, într-o manieră exemplificativă (prin punctul 5), cazurile care determină întreruperea cursului prescripției extinctive. Întreruperea se deosebește fundamental de suspendare (reglementată de Art. 2532-2536) prin efectul său: în timp ce suspendarea doar oprește temporar curgerea termenului de prescripție, care reîncepe odată cu încetarea cauzei, întreruperea șterge întregul timp scurs anterior, iar o nouă prescripție, cu același termen, începe să curgă de la data actului întreruptiv (conform Art. 2538).
Cauzele de întrerupere pot fi clasificate în două mari categorii:
1. **Acte de recunoaștere sau executare voluntară a dreptului** (punctul 1): Acestea implică o manifestare neechivocă de voință din partea celui în folosul căruia curge prescripția (de regulă, debitorul), prin care acesta confirmă existența dreptului. Recunoașterea poate fi expresă sau tacită, dar trebuie să fie lipsită de echivoc.
2. **Acte de exercitare sau valorificare a dreptului de către titular** (punctele 2, 3 și 4): Acestea sunt, în principal, acte de natură jurisdicțională sau pre-jurisdicțională, prin care creditorul își afirmă sau își valorifică dreptul la acțiune. Exemple includ introducerea cererilor de chemare în judecată sau de arbitrare, înscrierea creanței la masa credală în procedurile de insolvență, depunerea cererilor de intervenție în cadrul urmăririi silite sau invocarea dreptului pe cale de excepție. De asemenea, constituirea ca parte civilă în procesul penal ori, în anumite situații, chiar începerea urmăririi penale (pentru despăgubiri acordate din oficiu), precum și punerea în întârziere a debitorului, reprezintă acte întreruptive.
Punctul 5 subliniază că lista nu este limitativă, existând posibilitatea ca și alte acte să întrerupă prescripția, dacă acestea sunt prevăzute expres de lege. Toate aceste cazuri au în comun un element esențial: ele demonstrează fie voința debitorului de a nu se prevala de prescripție, fie diligența creditorului de a-și exercita dreptul, înainte ca acesta să se stingă.
Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Legea Aplicată