Art. 2513: Momentul până la care se poate invoca prescripţia

Art. 2500 - Noțiunea prescripției extinctive; Art. 2501 - Efectele prescripției; Art. 2506 - Natura juridică a prescripției; Art. 2548 - Efectele împlinirii termenului de prescripție; Art. 2549 - Renunțarea la prescripție; Art. 2512 - Proba și prezumțiile; Art. 2521 - Începutul cursului prescripției; Art. 2531 - Suspendarea prescripției; Art. 2537 - Întreruperea prescripției; Art. 2544 - Repunerea în termen

Articolul 2513 din Codul Civil reglementează un aspect esențial al prescripției extinctive, și anume momentul procedural până la care aceasta poate fi invocată de către partea interesată. Spre deosebire de vechea reglementare, Noul Cod Civil impune un termen preclusiv pentru invocarea excepției de prescripție, limitând-o exclusiv la prima instanță. În mod specific, invocarea trebuie realizată fie prin întâmpinare (actul procedural prin care pârâtul răspunde cererii de chemare în judecată), fie, cel mai târziu, la primul termen de judecată la care toate părțile sunt legal citate. Această prevedere are ca scop asigurarea celerității și stabilității raporturilor juridice, împiedicând invocarea tardivă a prescripției care ar putea duce la tergiversarea nejustificată a procesului sau la comportamente abuzive. Odată depășit acest moment procedural, dreptul de a invoca prescripția este, în principiu, decăzut, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege (e.g., când cauza nu a putut fi invocată anterior din motive independente de voința părții).

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.