Art. 2501: Prescriptibilitatea dreptului la acţiune

Art. 2502 - Drepturi imprescriptibile; Art. 2503 - Acțiunile reale; Art. 2504 - Prescripţia dreptului la acţiune în executare silită; Art. 2512 - Natura juridică a prescripţiei; Art. 2513 - Excepţia de prescripţie; Art. 2516 - Cursul prescripţiei; Art. 2523 - Începutul prescripţiei; Art. 2532 - Suspendarea prescripţiei; Art. 2537 - Întreruperea prescripţiei; Art. 557 - Acțiunea în revendicare; Art. 583 - Acţiunea negatorie; Art. 584 - Acţiunea confesorie; Art. 602 - Acțiunea în grănițuire

Articolul 2501 din Codul Civil instituie principiul fundamental al prescriptibilității drepturilor la acțiune având un obiect patrimonial. Aceasta înseamnă că, în absența unei dispoziții legale contrare, dreptul de a solicita în justiție valorificarea unui drept subiectiv patrimonial este supus unui termen de decădere, iar neexercitarea sa în acest interval duce la stingerea dreptului la acțiune. Prin urmare, imprescriptibilitatea este excepția și trebuie să fie expres prevăzută de lege (conform principiului: 'ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus'). Alin. (2) extinde sfera de aplicare a prescripției extinctive și asupra altor drepturi la acțiune (non-patrimoniale), însă cu o condiție esențială: acestea sunt prescriptibile doar în cazurile anume prevăzute de lege. Această distincție subliniază caracterul preponderent patrimonial al prescripției extinctive, dar recunoaște și posibilitatea ca legislatorul să supună unor termene anumite acțiuni personale sau nepatrimoniale pentru a asigura stabilitatea raporturilor juridice și a sancționa lipsa de diligență a titularului dreptului. Scopul prescripției este, așadar, de a asigura securitatea și stabilitatea circuitului civil, evitând menținerea pe o perioadă nedeterminată a unor stări de incertitudine juridică.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.