(1)Dreptul de retenţie
încetează dacă cel interesat consemnează suma pretinsă sau
oferă retentorului o garanţie suficientă.
(2)Deposedarea involuntară de
bun nu stinge dreptul de retenţie. Cel care exercită acest drept
poate cere restituirea bunului, sub rezerva regulilor aplicabile
prescripţiei extinctive a acţiunii principale şi dobândirii bunurilor
mobile de către posesorul de bună-credinţă.
CARTEA VI:Despre prescripţia
extinctivă, decădere şi calculul termenelor*)
*) Dispoziţiile tranzitorii
şi de punere în aplicare a cărţii a VI-a sunt cuprinse în art.
201-205 din Legea nr. 71/2011.
TITLUL I:Prescripţia extinctivă
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Doctrină și ExplicațiiExplicații și Interpretări Articolul 2499 din Codul Civil reglementează modalitățile de încetare a dreptului de retenție, un instrument juridic important de garantare a creanțelor. Potrivit alineatului (1), dreptul de retenție se stinge în principal prin neutralizarea motivului pentru care este exercitat: fie prin consemnarea sumei datorate de către debitor, echivalând cu îndeplinirea obligației de plată, fie prin oferirea unei garanții suficiente retentorului, care să-i asigure acestuia îndeplinirea viitoare a creanței. Acestea reprezintă acte voluntare ale debitorului, menite să elibereze bunul reținut. Alineatul (2) abordează o situație fundamentală: deposedarea involuntară a retentorului de bunul asupra căruia exercita dreptul de retenție. Textul clarifică faptul că o astfel de pierdere a posesiei *nu* duce la stingerea dreptului de retenție în sine, ci doar la imposibilitatea exercitării sale *de facto*. Retentorul beneficiază de o acțiune în restituire (similară cu o acțiune în revendicare, dar cu scopul specific de a recupera posesia pentru exercitarea dreptului de retenție) pentru a-și recupera bunul. Această acțiune este, totuși, subordonată regulilor generale ale prescripției extinctive aplicabile acțiunii principale (creanței), precum și regulilor speciale privind dobândirea bunurilor mobile de către un posesor de bună-credință (care ar putea prevala asupra dreptului retentorului, paralizând acțiunea în restituire). Astfel, dreptul de retenție, deși un mijloc de presiune, nu conferă un drept absolut de urmărire a bunului în orice circumstanțe.
Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.