Art. 2496: Excepţii

Art. 2495 - Dreptul de retenție; Art. 2497 - Efectele dreptului de retenție; Art. 2498 - Încetarea dreptului de retenție; Art. 14 - Buna-credință; Art. 916 - Noțiunea de posesie; Art. 1349 - Răspunderea delictuală. Principiu

Articolul 2496 din Codul Civil stabilește limitări esențiale ale exercitării dreptului de retenție, un instrument de garantare a creanțelor. Primul alineat vizează cazurile în care însăși deținerea bunului, deși materială, este viciată în origine sau în modalitatea sa. Astfel, dreptul de retenție nu poate fi invocat dacă deținerea provine dintr-o faptă ilicită (ex: furt, însușire pe nedrept), este abuzivă (ex: depășirea limitelor convenite pentru detenție) sau nelegală (ex: posesie clandestină sau violentă). De asemenea, este exclusă exercitarea retenției asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin prevedere legală, nu sunt susceptibile de urmărire silită (ex: bunuri din domeniul public, ajutoare sociale, anumite venituri, bunuri de strictă necesitate), respectând principiul insesizabilității patrimoniale. Al doilea alineat impune o restricție suplimentară posesorului de rea-credință: acesta nu poate beneficia de dreptul de retenție decât în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege, subliniind principiul că nimeni nu se poate prevala de propria rea-credință pentru a obține un avantaj juridic. Această excepție restrânsă este de regulă aplicabilă doar pentru restituirea cheltuielilor necesare, nu și a celor utile sau voluptuare.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.