Art. 2495: Noţiune
📅 Articol actualizat la zi: Ianuarie 2026
(1)Cel care este dator să
remită sau să restituie un bun poate să îl reţină cât
timp creditorul nu îşi execută obligaţia sa izvorâtă din
acelaşi raport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl
despăgubeşte pentru cheltuielile necesare şi utile pe care le-a
făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.
(2)Prin lege se pot stabili şi
alte situaţii în care o persoană poate exercita un drept de
retenţie.
Articole Conexe / Referințe
Art. 1556 - 1557 Cod Civil (Excepția de neexecutare a contractului); Art. 997 Cod Civil (Despăgubiri pentru îmbunătățiri); Art. 1324 Cod Civil (Restituirea prestațiilor); Art. 1735 - 1736 Cod Civil (Cheltuieli și îmbunătățiri ale bunului vândut); Art. 1827 Cod Civil (Obligațiile depozitarului); Art. 1852 Cod Civil (Dreptul de retenție al comodatarului); Art. 2220 Cod Civil (Dreptul de retenție al mandatarului); Art. 2496 Cod Civil (Condiţii de exercitare a dreptului de retenţie); Art. 2497 Cod Civil (Efectele dreptului de retenţie); Art. 2498 Cod Civil (Cazuri în care nu se poate exercita dreptul de retenţie); Art. 2499 Cod Civil (Încetarea dreptului de retenţie)
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriArticolul 2495 Cod Civil definește dreptul de retenție ca fiind un drept real de garanție, de natură pasivă, în virtutea căruia cel ce deține un bun al altuia are facultatea de a refuza restituirea sau predarea acestuia, până la momentul la care creditorul își va executa o obligație corelativă. Condițiile de exercitare a acestui drept, conform alin. (1), sunt strict delimitate: fie obligația creditorului derivă din același raport juridic cu obligația de predare/restituire (conexitate juridică sau materială), fie creditorul trebuie să despăgubească retentorul pentru cheltuielile necesare și utile efectuate cu bunul, ori pentru prejudiciile cauzate de acesta. Dreptul de retenție funcționează atât ca un mijloc de presiune asupra debitorului (pentru a-l determina să-și execute obligația), cât și ca o garanție indirectă, oferind retentorului o poziție privilegiată. Alin. (2) subliniază caracterul supletiv al reglementării generale, permițând legii să stabilească și alte cazuri particulare de exercitare a dreptului de retenție, altele decât cele expres prevăzute în Codul Civil.
Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol