(1)După deducerea cheltuielilor

rezonabile făcute de creditor cu preluarea, conservarea, luarea

măsurilor pentru valorificarea bunului şi cu vânzarea, creditorul

distribuie sumele de bani realizate din executare creditorilor

privilegiaţi şi ipotecari, potrivit ordinii de preferinţă,

chiar dacă aceştia ar avea creanţe afectate de termen suspensiv

sau de condiţie rezolutorie. Cu privire la aceste sume, creditorul are

drepturile şi obligaţiile unui administrator al bunurilor altuia

împuternicit cu administrarea simplă, dispoziţiile art. 795-799

aplicându-se în mod corespunzător.

(2)Suma rămasă

disponibilă se predă debitorului în termen de 3 zile de la primirea

sumelor rezultate din valorificarea bunului. Dacă plata nu poate avea loc,

suma va fi depusă într-un cont bancar, urmând ca debitorul să fie

înştiinţat despre aceasta de către creditor.

(3)Creditorul va întocmi de

îndată un proces-verbal despre eliberarea sau distribuirea sumei rezultate

din executare. Acesta se va comunica imediat debitorului, constituitorului

şi celorlalţi creditori privilegiaţi şi ipotecari şi

se va înscrie la arhivă.

(4)Orice înţelegere dintre

creditor şi debitor prin care se stabileşte o altă

destinaţie a sumelor rezultate din executare se consideră

nescrisă.

SUBSECŢIUNEA 1

3

:Preluarea

bunului ipotecat în contul creanţei