(1)

Constituitorul are dreptul să adreseze creditorului ipotecar o

cerere scrisă prin care să solicite acestuia:

a)să

emită o declaraţie cu privire la valoarea rămasă din

creanţa garantată prin ipotecă;

b)să

confirme ori, după caz, să rectifice lista bunurilor care, în opinia

debitorului, fac obiectul ipotecii;

c)să

confirme ori, după caz, să rectifice valoarea creanţei care, în

opinia debitorului, mai este garantată prin ipotecă la o anumită

dată.

(2)

Creditorul este obligat să comunice debitorului, în termen de 15

zile de la primirea cererii prevăzute la alin. (1), după caz:

a)o

declaraţie scrisă prin care indică suma rămasă a fi

garantată prin ipotecă;

b)confirmarea

sau rectificarea declaraţiei debitorului privitoare la bunurile grevate

şi la suma rămasă;

c)o

declaraţie potrivit căreia nu mai este titularul ipotecii, indicând

totodată numele şi adresa succesorului său în drepturi.

(3)Debitorul are dreptul să

obţină în mod gratuit o asemenea declaraţie la fiecare 6 luni.

(4)Creditorul poate să

ceară debitorului rambursarea costurilor rezonabile ocazionate de emiterea

declaraţiei unei solicitări suplimentare faţă de cea

prevăzută la alin. (3).

SUBSECŢIUNEA

2:Ipotecile asupra creanţelor

SUBSECŢIUNEA 2

1

:Dispoziţii

comune