Art. 2320: Cazul special

Art. 2280 - Definiția fideiusiunii; Art. 2315 - Stingerea fideiusiunii (general); Art. 2316 - Stingerea prin confuziune; Art. 2317 - Stingerea prin novație; Art. 1386 - Noțiunea condiției; Art. 1390 - Noțiunea termenului; Art. 1616 - Cauzele de stingere a obligațiilor; Art. 2321 - Garanția autonomă (pentru contextul capitolului)

Articolul 2320 din Codul Civil reglementează un caz special de stingere a fideiusiunii, diferit de cauzele generale de încetare a obligațiilor sau a garanțiilor personale. Dispoziția legală vizează acele fideiusiuni constituite în considerarea unei calități, poziții sau funcții specifice deținute de debitorul principal. Caracterul intuitu personae al acestei garanții, sub aspectul funcției debitorului, determină încetarea fideiusiunii în momentul pierderii sau încetării respectivei funcții. Aceasta reflectă o prezumție legală conform căreia scopul fideiusiunii a fost legat intrinsec de exercitarea acelei funcții. Cu toate acestea, alineatul (2) aduce o nuanță importantă, precizând că, deși fideiusiunea se stinge pentru viitor, fideiusorul rămâne obligat pentru toate datoriile care existau efectiv în patrimoniul debitorului principal la momentul încetării fideiusiunii, chiar dacă scadența acestora era afectată de o condiție (suspensivă sau rezolutorie) sau de un termen (suspensiv sau extinctiv). Această prevedere asigură protecția creditorului pentru creanțele deja născute și certe, chiar dacă exigibilitatea lor este amânată, prevenind o eliberare abuzivă a fideiusorului pentru obligațiile deja asumate. Amplasarea articolului în capitolul 'Garanțiile autonome' după un subcapitol dedicat fideiusiunii (o garanție personală clasică) poate genera unele discuții doctrinare privind sistematizarea, însă substanța normei se referă la fideiusiune.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.