Art. 2319: Decesul fideiusorului

Art. 2280 - Definiția fideiusiunii; Art. 2311 - Stingerea fideiusiunii ca urmare a stingerii obligației principale; Art. 2318 - Stingerea fideiusiunii prin culpa creditorului; Art. 1270 - Forța obligatorie a contractului; Art. 1272 - Conținutul contractului; Art. 1470 - Cauzele de stingere a obligațiilor

Articolul 2319 din Codul Civil statuează o regulă fundamentală și de ordine publică în materia fideiusiunii: decesul fideiusorului duce la încetarea de plin drept a garanției personale, chiar și în prezența unei stipulații contrare inserate în contract. Această dispoziție subliniază caracterul "intuitu personae" al contractului de fideiusiune din perspectiva fideiusorului. Creditorul a consimțit la asumarea garanției pe baza încrederii în persoana, solvabilitatea și calitățile individuale ale fideiusorului, nu ale potențialilor săi moștenitori. Prin urmare, obligația de garanție nu se transmite succesorilor fideiusorului, evitând impunerea unei sarcini patrimoniale pe care aceștia nu au consimțit-o personal și care ar putea afecta imprevizibil patrimoniul succesoral. Clauzele contractuale care ar deroga de la această regulă imperativă sunt lovite de nulitate absolută. Este esențial de distins această situație de decesul debitorului principal, caz în care, de regulă, obligația principală se transmite moștenitorilor debitorului, antrenând și menținerea fideiusiunii, cu excepția cazurilor în care obligația principală era, la rândul său, profund personală.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.