Art. 2301: Prorogarea termenului şi decăderea din termen

Art. 1397 - Noțiunea termenului; Art. 1401 - Decăderea din beneficiul termenului; Art. 2280 - Noțiunea fideiusiunii; Art. 2300 - Excepțiile fideiusorului; Art. 2302 - Alte cauze de liberare; Art. 2304 - Liberarea prin fapta creditorului

Articolul 2301 din Codul Civil reglementează două aspecte esențiale privind influența modificărilor termenului obligației principale asupra fideiusorului, consolidând caracterul accesoriu al fideiusiunii și protejând interesele creditorului. În primul rând, se statuează că simpla prelungire a termenului de plată acordată de creditor debitorului principal nu conduce la liberarea fideiusorului. Această dispoziție evită ca o simplă îngăduință a creditorului să stingă garanția personală, menținând angajamentul fideiusorului, chiar dacă exigibilitatea obligației principale este decalată. În al doilea rând, norma stipulează că decăderea din termen a debitorului principal produce efecte și asupra fideiusorului. Astfel, dacă debitorul principal își pierde beneficiul termenului (de exemplu, prin insolvabilitate, neconstituirea garanțiilor promise), obligația fideiusorului devine de asemenea imediat exigibilă, conformând situația sa juridică cu cea a debitorului principal. Acest lucru asigură că scopul fideiusiunii, acela de a garanta plata, rămâne efectiv, chiar și în situații de risc crescut ale debitorului principal.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.