(1)În lipsa unei stipulaţii

contrare, fideiusiunea unei obligaţii principale se întinde la toate

accesoriile acesteia, chiar şi la cheltuielile ulterioare notificării

făcute fideiusorului şi la cheltuielile aferente cererii de chemare

în judecată a acestuia.

(2)Fideiusorul datorează

cheltuielile de judecată şi de executare silită avansate de

creditor în cadrul procedurilor îndreptate împotriva debitorului principal

numai în cazul în care creditorul l-a înştiinţat din timp.