Art. 2289: Limitele fideiusiunii

Art. 2280 - Noțiunea (Fideiusiunii); Art. 2282 - Obiectul fideiusiunii; Art. 2285 - Întinderea fideiusiunii; Art. 2292 - Fideiusiunea asimilată cu obligația debitorului; Art. 1470 - Obligația principală și obligația accesorie; Art. 1255 - Nulitatea parțială; Art. 1272 - Conținutul contractului; Art. 1325 - Efectele nulității

Articolul 2289 din Codul Civil reglementează un principiu fundamental al contractului de fideiusiune: caracterul său accesoriu și limitat. Astfel, fideiusiunea nu poate fi extinsă dincolo de limitele expres convenite prin contract (alineatul 1), subliniind necesitatea unei interpretări restrictive a angajamentului fideiusorului. Această prevedere protejează fideiusorul, a cărui obligație este una de garanție, adesea asumată cu titlu gratuit sau în condiții mai puțin avantajoase. Alineatul 2 reiterează și completează principiul accesorialității, stabilind că fideiusiunea nu poate depăși ca întindere sau ca onerozitate obligația debitorului principal. În cazul în care fideiusiunea ar fi contractată pentru o sumă mai mare sau în condiții mai severe, ea nu devine nulă în integralitatea sa, ci este valabilă doar în limita obligației principale. Aceasta constituie o aplicație a principiului nulității parțiale, în sensul că excesul este sancționat cu ineficacitate, nu întreaga garanție. Rolul acestui articol este de a menține proporționalitatea între obligația principală și cea accesorie și de a preîntâmpina agravarea nejustificată a situației fideiusorului.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.