Art. 2283: Consimţământul debitorului principal

Art. 2280 - Definiţia fideiusiunii; Art. 2281 - Caracterul accesoriu; Art. 2282 - Forma contractului de fideiusiune; Art. 2284 - Capacitatea fideiusorului; Art. 2300 - Subrogarea fideiusorului; Art. 1166 - Noţiunea contractului; Art. 1238 - Consimţământul; Art. 1317 - Reprezentanţii fără putere de a reprezenta; Art. 1324 - Gestiunea de afaceri

Articolul 2283 din Codul Civil statuează un principiu fundamental al fideiusiunii: caracterul său distinct și, într-o anumită măsură, independent față de voința debitorului principal. Contractul de fideiusiune se încheie între creditor și fideiusor, fără a fi necesar consimțământul debitorului garantat și chiar fără ca acesta să aibă cunoștință sau să fie de acord. Această dispoziție subliniază natura unilaterală a obligației fideiusorului față de creditor și protejează interesul creditorului de a obține o garanție suplimentară pentru creanța sa. Chiar dacă fideiusiunea este o garanție accesorie a obligației principale, sub aspectul formării sale, ea nu depinde de voința debitorului. Fideiusorul își asumă riscul garantării, urmând să aibă, ulterior plății, un drept de regres împotriva debitorului principal, fie pe calea subrogației legale, fie pe baza gestiunii de afaceri sau a mandatului, chiar și în cazul în care debitorul s-a opus inițial fideiusiunii.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.