Art. 2280: Noţiunea

Art. 1166 - Noţiunea (contractului); Art. 1179 - Condiţiile esenţiale pentru validitatea contractului; Art. 1270 - Forţa obligatorie a contractului; Art. 1470 - Garanţiile obligaţiei; Art. 1516 - Drepturile creditorului în caz de neexecutare; Art. 2281 - Caracterele fideiusiunii; Art. 2282 - Obiectul fideiusiunii; Art. 2283 - Fideiusiunea asumată fără ştiinţa sau împotriva voinţei debitorului; Art. 2300 - Beneficiul de discuţiune; Art. 2303 - Beneficiul de diviziune; Art. 2315 - Cauzele de stingere

Articolul 2280 din Codul Civil definește fideiusiunea ca fiind un contract esențial prin care o persoană, denumită fideiusor, se angajează față de creditorul unei obligații principale să execute obligația debitorului inițial, în cazul în care acesta din urmă nu își îndeplinește propria obligație. Această definiție subliniază caracterul esențial al fideiusiunii ca o garanție personală, spre deosebire de garanțiile reale (e.g., ipoteca sau gajul). Din cuprinsul articolului, rezultă dublul caracter al obligației fideiusorului: pe de o parte, este o obligație accesorie, deoarece existența și întinderea ei sunt strict legate de obligația principală garantată; pe de altă parte, are un caracter subsidiar, fideiusorul fiind chemat să execute doar în condițiile neexecutării de către debitorul principal. Contractul de fideiusiune poate fi încheiat cu titlu gratuit (caz în care fideiusorul nu primește nicio contraprestație) sau cu titlu oneros (în schimbul unei remunerații), aspect ce nu afectează natura juridică de garanție, ci doar relația internă dintre fideiusor și creditor, respectiv dintre fideiusor și debitor.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.