Art. 2217: Despăgubirea

Art. 2199 - Definiția contractului de asigurare; Art. 2202 - Suma asigurată şi prima de asigurare; Art. 2209 - Obligaţia de plată a despăgubirii; Art. 2210 - Asigurarea la valoarea integrală; Art. 2211 - Asigurarea la valoarea parţială; Art. 2212 - Subasigurarea; Art. 2213 - Supraasigurarea; Art. 2216 - Dreptul la despăgubire; Art. 2218 - Stabilirea valorii bunului asigurat; Art. 2221 - Subrogaţia

Articolul 2217 din Codul Civil reglementează elementele esențiale în stabilirea despăgubirii în cadrul asigurărilor de bunuri, consacrând principiul indemnitar. Conform acestui principiu, asigurarea nu poate constitui o sursă de îmbogățire pentru asigurat, despăgubirea fiind limitată de trei plafoane cumulative: valoarea bunului la momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei efectiv suferite și suma asigurată. Astfel, se asigură că asiguratul primește doar o compensație pentru prejudiciul real, fără a depăși valoarea bunului la momentul anterior producerii evenimentului asigurat. Aliniatul (2) introduce conceptul de franșiză, o clauză contractuală prin care o parte din risc este suportată de asigurat, acesta devenind propriul său asigurător pentru acea cotă sau sumă. Franșiza reduce obligația asigurătorului de a plăti despăgubirea integrală și are rolul de a responsabiliza asiguratul și de a descuraja cererile pentru daune minore.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.