(1)În afară de cauzele generale

de nulitate, contractul de asigurare este nul în caz de declaraţie

inexactă sau de reticenţă făcută cu

rea-credinţă de către asigurat ori contractantul asigurării

cu privire la împrejurări care, dacă ar fi fost cunoscute de

către asigurător, l-ar fi determinat pe acesta să nu îşi

dea consimţământul ori să nu îl dea în aceleaşi

condiţii, chiar dacă declaraţia sau reticenţa nu a avut

influenţă asupra producerii riscului asigurat. Primele plătite

rămân dobândite asigurătorului, care, de asemenea, poate cere şi

plata primelor cuvenite până la momentul la care a luat

cunoştinţă de cauza de nulitate.

(2)Declaraţia inexactă sau

reticenţa din partea asiguratului ori a contractantului asigurării a

cărui rea-credinţă nu a putut fi stabilită nu atrage

nulitatea asigurării. În cazul în care constatarea declaraţiei

inexacte sau a reticenţei are loc anterior producerii riscului asigurat,

asigurătorul are dreptul fie de a menţine contractul solicitând

majorarea primei, fie de a rezilia contractul la împlinirea unui termen de 10

zile calculate de la notificarea primită de asigurat, restituindu-i

acestuia din urmă partea din primele plătite aferentă perioadei

în cadrul căreia asigurarea nu mai funcţionează. Atunci când

constatarea declaraţiei inexacte sau a reticenţei are loc ulterior

producerii riscului asigurat, indemnizaţia se reduce în raport cu

proporţia dintre nivelul primelor plătite şi nivelul primelor ce

ar fi trebuit să fie plătite.