Art. 2204: Declaraţiile inexacte sau reticenţa privind riscul

Art. 14 - Buna-credinţă; Art. 1166 - Noţiunea contractului; Art. 1179 - Condiţiile esenţiale pentru validitatea contractului; Art. 1206 - Viciile de consimţământ; Art. 1207 - Eroarea; Art. 1208 - Dolul; Art. 1246 - Noţiune. Cauze de nulitate; Art. 1247 - Nulitatea absolută; Art. 1248 - Nulitatea relativă; Art. 2199 - Noţiunea contractului de asigurare; Art. 2200 - Caracterele contractului de asigurare; Art. 2201 - Obligaţiile asiguratului sau ale contractantului asigurării; Art. 2202 - Obligaţiile asigurătorului; Art. 2203 - Începutul şi încetarea răspunderii asigurătorului; Art. 2205 - Variaţiile riscului asigurat; Art. 2206 - Înstrăinarea bunului asigurat; Art. 2500 - Noţiunea probei; Art. 2512 - Proba şi prezumţiile

Articolul 2204 din Codul Civil reglementează un aspect fundamental al contractului de asigurare: obligația asiguratului de a declara exact și complet riscul, sancționând declarațiile inexacte și reticențele. Norma distinge crucial între buna și reaua-credință a asiguratului sau a contractantului asigurării. Reaua-credință, prin declarații inexacte sau reticențe (dol sau eroare esențială provocată), atrage nulitatea absolută a contractului de asigurare, indiferent dacă respectivele împrejurări au influențat sau nu producerea riscului. Această soluție este o aplicare a principiului 'fraus omnia corrumpit', asigurătorul fiind protejat împotriva viciilor de consimțământ grave. În acest caz, primele plătite rămân definitiv în patrimoniul asigurătorului, care poate solicita și plata primelor scadente până la data constatării nulității, ca o sancțiune. Pe de altă parte, dacă reaua-credință nu poate fi stabilită, contractul de asigurare nu este lovit de nulitate. Soluțiile diferă în funcție de momentul constatării declarației inexacte sau a reticenței. Dacă se constată anterior producerii riscului, asigurătorul are opțiunea de a menține contractul cu o primă majorată sau de a rezilia contractul, restituind partea de primă aferentă perioadei neacoperite. Aceasta permite ajustarea echilibrului contractual. Dacă descoperirea are loc ulterior producerii riscului, se aplică principiul proporționalității: indemnizația de asigurare se reduce în raport cu diferența dintre prima plătită și prima care ar fi trebuit plătită, reflectând riscul real asumat. Acest articol subliniază caracterul *intuitu personae* al contractului de asigurare și importanța evaluării corecte a riscului de către asigurător, bazată pe informațiile furnizate de asigurat.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.