Art. 2203: Informaţiile privind riscul

Art. 1170 - Buna-credinţă; Art. 1183 - Negocierea contractului; Art. 2199 - Noţiunea contractului de asigurare; Art. 2204 - Inexactitatea declaraţiilor ori reticenţa; Art. 2205 - Agravarea sau diminuarea riscului

Articolul 2203 din Codul Civil instituie o obligație esențială în materia contractelor de asigurare: datoria de informare a contractantului asigurării sau a asiguratului față de asigurător. Această obligație se manifestă în două etape distincte. În primul rând, la momentul încheierii contractului (faza precontractuală), persoana care contractează asigurarea are obligația de a răspunde cu sinceritate și integralitate la întrebările asigurătorului și de a declara orice informații sau împrejurări pe care le cunoaște și care sunt esențiale pentru o evaluare corectă a riscului asumat de asigurător. Această dispoziție subliniază caracterul *intuitu personae* și de *maximă bună-credință* (uberrima fides) al contractului de asigurare, unde buna-credință în negocieri (culpa in contrahendo) joacă un rol crucial. În al doilea rând, pe parcursul executării contractului, asiguratul este ținut să comunice în scris asigurătorului orice modificare survenită în împrejurările esențiale privind riscul asigurat. Această obligație de notificare continuă urmărește menținerea echilibrului contractual și ajustarea primelor de asigurare în funcție de evoluția riscului. Nerespectarea acestor obligații poate atrage consecințe juridice severe, cum ar fi nulitatea contractului sau reducerea indemnizației, așa cum sunt detaliate în articolele conexe, în special Art. 2204 și Art. 2205 C. civ.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.