Art. 2162: Termenul de restituire stabilit de instanţă

Art. 1397 - Termenul; Art. 1399 - Termenul stabilit de instanță; Art. 1403 - Termenul suspensiv; Art. 2158 - Noțiunea de împrumut de consumație; Art. 2159 - Obligațiile împrumutatului; Art. 2161 - Termenul de restituire; Art. 2166 - Împrumutul de folosință (Comodatul); Art. 996 - Ordonanța președințială (Cod de procedură civilă); Art. 998 - Caracterul subsidiar al ordonanței președințiale (Cod de procedură civilă)

Articolul 2162 din Codul Civil reglementează situația în care părțile unui contract de împrumut (de consumație sau de folosință) nu au stabilit un termen expres pentru restituirea bunurilor sau sumelor. În acest caz, competența de a fixa termenul revine instanței de judecată, care va ține cont de criterii obiective precum scopul împrumutului, natura obligației și a bunurilor împrumutate, precum și de situația personală și patrimonială a părților, dar și de orice altă împrejurare relevantă. Această prerogativă a instanței este o concretizare a principiului bunei-credințe și a echității în executarea obligațiilor. O excepție importantă este prevăzută la alin. (2), care vizează clauza potrivit căreia restituirea se va face numai când împrumutatul va avea resursele necesare. Deși o astfel de stipulație ar putea părea o condiție potestativă pură, doctrina și practica judiciară o interpretează ca pe o modalitate de executare dependentă de un eveniment viitor și incert, dar care nu lasă la bunul plac al debitorului îndeplinirea obligației. În aceste situații, dacă instanța constată că debitorul deține sau putea obține resursele necesare, ea nu poate acorda un termen de restituire mai mare de 3 luni, instituind astfel o limitare a libertății contractuale și a discreției judecătorului, pentru a preîntâmpina abuzurile. Alin. (3) stabilește că cererea de fixare a termenului de restituire se soluționează pe calea ordonanței președințiale, ceea ce subliniază caracterul urgent și sumar al acestei proceduri. Această soluție procedurală permite o intervenție rapidă a instanței, fără a prejudeca fondul dreptului, fiind adecvată situațiilor în care creditorul se confruntă cu incertitudinea scadenței obligației.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.