Art. 2124: Noţiune

Art. 2105 - Noţiune (depozitul voluntar); Art. 2107 - Dovada contractului de depozit; Art. 1351 - Forţa majoră şi cazul fortuit; Art. 2512 - Proba şi prezumţiile; Art. 2550 - Limitele dovezii cu martori şi înscrisuri

Articolul 2124 din Codul Civil definește depozitul necesar ca o formă specială a contractului de depozit, caracterizată prin circumstanțe excepționale în care încredințarea bunului este determinată de o 'constrângere a unei întâmplări neprevăzute'. Această constrângere împiedică alegerea liberă a depozitarului și întocmirea unui înscris constatator al contractului. Caracterul 'necesar' derivă din împrejurările care obligă pe deponent să acționeze rapid pentru salvarea bunului, fără a putea respecta formalitățile obișnuite. Prin natura sa, depozitul necesar este o excepție de la regulile generale privind formarea contractului de depozit. Un aspect fundamental al acestui tip de depozit este regimul probatoriu derogatoriu, stabilit de alineatul (2): depozitul necesar poate fi dovedit prin orice mijloc de probă, indiferent de valoarea bunului. Această libertate a probei, care include dovada cu martori sau prezumții, este o consecință directă a imposibilității morale sau materiale de a constitui o probă scrisă în condițiile de urgență impuse de situația respectivă, justificând astfel excepția de la regulile generale de probă prevăzute de Codul Civil (ex: Art. 2107, Art. 2550). Incidența forței majore sau a cazului fortuit (cf. Art. 1351 C. Civ.) este adesea cauza directă a instituirii unui depozit necesar.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.