(1)Dacă nu s-a convenit altfel,

restituirea bunului primit trebuie să se facă la locul unde acesta

trebuia păstrat, iar cheltuielile ocazionate de restituire sunt în sarcina

deponentului. Totuşi, atunci când depozitarul, fără să se

fi aflat în ipoteza avută în vedere la art. 2.111, a schimbat unilateral

locul păstrării bunului, deponentul poate cere depozitarului fie

să aducă bunul în acel loc în vederea restituirii, fie să

suporte diferenţa dintre cheltuielile prilejuite de restituire şi

acelea care s-ar fi făcut în lipsa acestei schimbări.

(2)Bunul se restituie în starea în

care acesta se află la momentul restituirii. Deteriorarea ce nu a fost

pricinuită de fapta depozitarului rămâne în sarcina deponentului.

(3)În caz de neexecutare

culpabilă a obligaţiei de restituire, dacă bunul nu poate fi

recuperat în natură de către deponent, depozitarul are obligaţia

de a plăti despăgubiri, al căror cuantum se determină prin

raportare la valoarea de înlocuire a bunului, iar nu la valoarea pe care acesta

a avut-o la data la care a fost încheiat contractul.