Art. 2062: Dreptul de retenţie

Art. 2054 - Noţiunea contractului de consignaţie; Art. 2058 - Obligaţiile consignantului; Art. 2059 - Obligaţiile consignatarului; Art. 2495 - Definiţia dreptului de retenţie; Art. 2496 - Condiţiile exercitării dreptului de retenţie; Art. 2497 - Efectele dreptului de retenţie; Art. 1166 - Noţiunea contractului; Art. 1386 - Noţiunea de obligaţie

Articolul 2062 din Codul Civil reglementează dreptul de retenție în contextul contractului de consignație, instituind o regulă specială derogatorie de la dreptul comun. Norma generală este că, în lipsa unei stipulații contrare exprese în contract, consignatarul *nu* beneficiază de dreptul de retenție asupra bunurilor primite în consignație sau asupra sumelor ce revin consignantului, pentru propriile creanțe pe care le-ar avea față de acesta. Această prevedere subliniază caracterul consensual și de bună-credință al contractului de consignație, unde consignatarul acționează, în esență, ca un mandatar special și nu ca un creditor garantat prin posesia bunurilor consignantului. Alin. (2) clarifică aspecte legate de obligațiile consignatarului și cheltuielile aferente în situația (excepțională) în care dreptul de retenție ar fi totuși exercitat. Chiar și în acest caz, obligațiile de întreținere a bunurilor de către consignatar subzistă, protejând valoarea patrimonială a acestora. Totuși, cheltuielile de depozitare incumbă consignantului, cu condiția ca exercitarea dreptului de retenție de către consignatar să fi fost justificată, reflectând principiul că nimeni nu trebuie să se îmbogățească fără justă cauză. Această normă specială derogă de la dreptul comun al retenției, care ar presupune, în principiu, că retentorul suportă cheltuielile de conservare.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.