(1)Mandatul de ocrotire este cel dat de o persoană cu

capacitate de exerciţiu deplină pentru situaţia în care nu ar

mai putea să se îngrijească de persoana sa ori să îşi

administreze bunurile. Mandatul de ocrotire poate fi dat şi de majorul

care beneficiază de consiliere judiciară, cu încuviinţarea

ocrotitorului legal şi cu autorizarea instanţei de tutelă.

(2)Persoana aflată în unul dintre cazurile

prevăzute la art. 113 nu poate avea calitatea de mandatar.

(3)Mandatul de ocrotire se încheie prin înscris autentic

notarial.

(4)Executarea mandatului este condiţionată de

survenirea deteriorării facultăţilor mintale ale mandantului,

constatată ca urmare a întocmirii unor rapoarte de evaluare medicală

şi psihologică, şi de încuviinţarea acestuia de către

instanţa de tutelă, la cererea mandatarului desemnat în contract.

(5)Instanţa de tutelă poate, cu ocazia

încuviinţării mandatului, pentru a evita prejudicierea gravă a

mandantului, să ia orice măsură necesară pentru ocrotirea

persoanei mandantului, reprezentarea acestuia în exercitarea drepturilor

şi libertăţilor sale civile sau administrarea bunurilor lui.

(6)Actul prin care mandantul a încredinţat deja altei

persoane administrarea bunurilor sale continuă să producă

efecte, cu excepţia cazului în care acesta este revocat de către

instanţa de tutelă, pentru motive întemeiate.