Art. 2021: Răspunderea pentru obligaţiile terţilor

Art. 1985 - Noțiunea de mandat; Art. 1990 - Obligațiile mandatarului; Art. 1992 - Răspunderea mandatarului; Art. 2007 - Efectele contractului încheiat de mandatar; Art. 1166 - Noțiunea de contract; Art. 1270 - Forța obligatorie a contractului; Art. 1350 - Condițiile generale ale răspunderii contractuale; Art. 1530 - Noțiunea de răspundere contractuală; Art. 1549 - Culpa

Articolul 2021 din Codul Civil stabilește principiul general al exonerării de răspundere a mandatarului față de mandant pentru neexecutarea obligațiilor de către terții cu care mandatarul a contractat în îndeplinirea mandatului său. Această regulă se bazează pe natura juridică a mandatului, care, de regulă, nu implică o garanție din partea mandatarului cu privire la solvabilitatea sau buna-credință a terților. Mandatarul acționează în numele și pe seama mandantului, iar riscul neexecutării de către terți cade, în principiu, în sarcina mandantului. Cu toate acestea, textul introduce o excepție fundamentală, statuând că mandatarul devine răspunzător dacă insolvabilitatea terțului i-a fost sau 'ar fi trebuit să îi fi fost cunoscută' la momentul încheierii contractului cu acesta. Această excepție impune mandatarului o obligație de diligență în alegerea partenerilor contractuali ai mandantului. Sfera acestei răspunderi este limitată la situațiile în care mandatarul a dat dovadă de culpă, fie prin cunoașterea efectivă a insolvabilității, fie prin negligență gravă în evaluarea acesteia (culpa lata sau levissima). Părțile pot deroga de la această regulă prin 'convenție contrară', putând introduce, de exemplu, o clauză del credere, prin care mandatarul garantează executarea obligațiilor de către terți, asumându-și astfel un risc suplimentar.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.