Art. 1968: Obligaţia de a transporta bunurile

Art. 1898 - Noţiunea contractului de transport; Art. 1899 - Trăsăturile caracteristice ale contractului de transport; Art. 1969 - Obligaţiile expeditorului; Art. 1970 - Termenul de transport; Art. 1971 - Itinerarul transportului; Art. 1972 - Obligaţiile destinatarului; Art. 1974 - Răspunderea transportatorului; Art. 1975 - Exonerarea de răspundere a transportatorului; Art. 1976 - Limitele răspunderii; Art. 1977 - Prescripţia acţiunii în răspundere; Art. 1166 - Noţiunea contractului; Art. 1270 - Forţa obligatorie a contractului; Art. 1350 - Răspunderea contractuală

Articolul 1968 din Codul Civil definește obligația fundamentală, esențială, a transportatorului în cadrul contractului de transport de bunuri. Această obligație are, în mod predominant, natura unei obligații de rezultat. Aceasta înseamnă că transportatorul nu se obligă doar să depună diligență pentru a transporta bunurile, ci se angajează să livreze bunurile în stare bună, la destinația convenită, în termenul stabilit. Simpla neremediere a rezultatului (nerespectarea destinației, deteriorarea sau pierderea bunurilor) atrage prezumția de culpă a transportatorului, putând fi exonerat de răspundere doar în condițiile legii (e.g., forță majoră, fapta expeditorului/destinatarului, viciul propriu al bunului). Această prevedere subliniază importanța garanției de livrare în securitatea circuitului civil și comercial.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.