Art. 1847: Interdicţia subarendării

Art. 1247 - Nulitatea absolută; Art. 1254 - Efectele nulităţii; Art. 1837 - Sublocațiunea și cesiunea contractului de locațiune; Art. 1844 - Arenda - Noțiune; Art. 1846 - Forma contractului de arendare. Înregistrarea; Art. 1848 - Cesionarea contractului de arendare

Articolul 1847 din Codul Civil stabilește o serie de interdicții specifice în materia arendării, având la bază rațiuni legate de natura specială a acestui tip de contract. Alineatul (1) interzice „oficiile de arendași”, vizând activitatea de intermediere în încheierea contractelor de arendare. Această dispoziție urmărește, pe de o parte, eliminarea unor eventuale practici speculative și, pe de altă parte, asigurarea unei relații directe și transparente între arendator și arendaș, în contextul exploatării agricole. Alineatul (2) instituie o interdicție absolută a subarendării, fie totală, fie parțială, sancționată cu nulitatea absolută. Această prevedere reprezintă o derogare de la dreptul comun al locațiunii (Art. 1837 C.civ.), unde sublocațiunea este, în principiu, permisă. Caracterul stringent al acestei interdicții în arendă se justifică prin natura predominant *intuitu personae* a contractului de arendare, importanța exploatării responsabile a terenurilor agricole și necesitatea de a preveni fragmentarea responsabilităților sau crearea unor lanțuri de intermediari care ar putea afecta eficiența și scopul agricol al arendării. Nulitatea absolută, ca sancțiune, operează retroactiv și poate fi invocată de orice persoană interesată, reflectând o viziune a legiuitorului de a proteja interesele generale legate de fondul funciar agricol.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.