Art. 1840: Asigurarea bunurilor arendate

Art. 1272 - Conținutul contractului; Art. 1350 - Forța majoră și cazul fortuit; Art. 1548 - Imposibilitatea fortuită de executare; Art. 1777 - Noțiunea (locațiunii); Art. 1836 - Definiția contractului de arendare; Art. 1838 - Obligațiile arendașului

Articolul 1840 din Codul Civil instituie o obligație legală și imperativă în sarcina arendașului, prin care acesta este constrâns să încheie o poliță de asigurare pentru bunurile agricole arendate (recolte și animale). Această obligație subzistă chiar și în absența unei stipulații contractuale exprese, fiind o componentă implicită a contractului de arendare. Scopul prevederii este de a acoperi riscul pierderii sau pieirii acestor bunuri ca urmare a unor calamități naturale, evenimente ce pot fi asimilate forței majore sau cazului fortuit. Prin această dispoziție, legiuitorul urmărește să protejeze interesele ambelor părți – arendașul este ferit de consecințele ruinei financiare în fața unui eveniment neprevăzut, iar arendatorul își asigură continuitatea obținerii arendei și protecția valorii economice a bunurilor date în arendă. Este o normă specifică dreptului agricol, care recunoaște vulnerabilitatea activității agricole în fața factorilor naturali și impune o soluție de gestionare a riscului prin mecanismul asigurării.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.