Art. 1837: Arendarea făcută pe durată nedeterminată

Art. 1777 - Noțiunea (locațiunii); Art. 1778 - Durata maximă a locațiunii; Art. 1836 - Forma contractului de arendare; Art. 1838 - Tacita relocațiune în arendare; Art. 1840 - Reînnoirea contractului de arendare; Art. 1845 - Denunțarea unilaterală a arendării; Art. 1270 - Forța obligatorie a contractului; Art. 1272 - Conținutul contractului; Art. 1325 - Efectele nulității; Art. 1412 - Determinarea obiectului obligației

Articolul 1837 din Codul Civil instituie o normă supletivă de interpretare a voinței părților în contractul de arendare, stabilind durata acestuia în situația în care părțile nu au stipulat-o expres. Această prevedere este o derogare de la principiile generale ale locațiunii, unde lipsa unui termen ar putea duce la un contract pe durată nedeterminată cu posibilitatea denunțării unilaterale. În cazul arendării, legiuitorul prezumă o durată determinată de ciclul productiv agricol: întreaga perioadă necesară recoltării fructelor pe care bunul agricol urmează să le producă în anul agricol în care s-a încheiat contractul. Această soluție legală răspunde specificului activității agricole și necesității de a proteja investiția arendașului, asigurându-i acestuia posibilitatea de a culege roadele muncii sale. Norma asigură stabilitatea raporturilor juridice și evită litigii legate de termen, reflectând natura specială a arendării ca un contract cu scop productiv.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.