Art. 1822: Răspunderea locatarului pentru bunul închiriat

Art. 1809 - Obiectul locațiunii; Art. 1821 - Obligațiile locatarului; Art. 1823 - Folosința bunului de către sublocatar sau alte persoane; Art. 1356 - Răspunderea pentru fapta altuia; Art. 1634 - Caz fortuit şi forţă majoră; Art. 2512 - Proba şi prezumţiile

Articolul 1822 din Codul Civil stabilește principiile răspunderii locatarului pentru degradarea bunului închiriat. Alin. (1) instituie o prezumție legală de culpă în sarcina locatarului pentru degradările survenite pe durata folosinței, inclusiv cele cauzate de incendiu. Această prezumție este relativă (juris tantum), permițând locatarului să se exonereze de răspundere prin dovada survenirii unui caz fortuit, element extern, imprevizibil și absolut invincibil, care nu-i poate fi imputat. Distincția între caz fortuit și forță majoră este esențială aici, articolul limitând posibilitatea de exonerare strict la caz fortuit, deși în practică ambele pot fi invocate pentru a exclude culpa. Alin. (2) extinde sfera răspunderii locatarului, consacrând o formă de răspundere pentru fapta altuia, specifică contractului de locațiune. Locatarul răspunde pentru degradările produse de membrii familiei sale, de sublocatari sau de alte persoane cărora le-a permis, în orice mod, folosirea, deținerea sau accesul la bun. Această extindere subliniază obligația de diligență și supraveghere a locatarului asupra bunului închiriat și a persoanelor pe care le introduce în spațiul respectiv, bazându-se pe ideea că locatarul este garantul bunei utilizări și conservări a bunului.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.