Art. 1821: Restituirea bunului

Art. 1777 - Noţiunea (locațiune); Art. 1786 - Obligaţiile principale ale locatarului; Art. 1823 - Restituirea în cazul lucrărilor adăugate sau al îmbunătățirilor; Art. 1824 - Răspunderea pentru incendiu; Art. 1825 - Răspunderea pentru deteriorări; Art. 1830 - Cazul pieirii bunului; Art. 2512 - Proba şi prezumţiile; Art. 1470 - Principiul executării în natură; Art. 1530 - Noţiunea de prejudiciu; Art. 2146 - Obligaţiile comodatarului (pentru analogie cu comodatul)

Articolul 1821 din Codul Civil reglementează una dintre cele mai importante obligații ale locatarului la încetarea contractului de locațiune: obligația de restituire a bunului. Textul stabilește principiul restituirii bunului în aceeași stare în care a fost primit, cu excepția deteriorărilor rezultate din uzura normală sau din cauze de vechime, care nu pot fi imputate locatarului. Acest principiu are la bază ideea de conservare a bunului pe parcursul locațiunii și evitarea îmbogățirii fără justă cauză a locatorului pentru deteriorări inerente. Alineatul (2) instituie o prezumție legală relativă (juris tantum), conform căreia locatarul a primit bunul într-o stare corespunzătoare de întrebuințare. Această prezumție inversează sarcina probei, obligându-l pe locatar să demonstreze, dacă este cazul, că bunul a fost primit într-o stare necorespunzătoare, pentru a se exonera de răspundere pentru deteriorările existente la momentul închirierii. În fine, alineatul (3) clarifică locul restituirii bunurilor mobile, stabilind că aceasta se face la locul unde au fost predate, în conformitate cu regulile generale privind executarea obligațiilor de predare a unor bunuri certe.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.