Art. 1813: Raporturile dintre locatar şi dobânditor

Art. 1777 - Noțiunea de locațiune; Art. 1811 - Opozabilitatea contractului de locațiune față de dobânditor; Art. 1814 - Plata anticipată a chiriei; Art. 1815 - Denunțarea contractului de locațiune de către dobânditor; Art. 1816 - Răscumpărarea dreptului locatarului; Art. 1270 - Forța obligatorie a contractului; Art. 1350 - Răspunderea contractuală; Art. 1593 - Subrogația personală convențională (pentru comparație); Art. 1650 - Noțiunea de vânzare; Art. 2512 - Proba şi prezumţiile

Articolul 1813 din Codul Civil reglementează efectele transferului proprietății bunului închiriat asupra raporturilor dintre locatar și noul proprietar (dobânditor). Textul consacră, în esență, principiul 'emptio non tollit locatum' (vânzarea nu înlătură locațiunea). Primul alineat stabilește subrogația legală a dobânditorului în drepturile și obligațiile locatorului inițial, cu condiția ca locațiunea să fie opozabilă noului proprietar, conform Art. 1811 C. civ. Aceasta înseamnă că noul proprietar preia poziția juridică a vechiului locator, fiind îndreptățit să culeagă chiriile și obligat să asigure folosința bunului către locatar. Subrogația operează de plin drept, fără a fi necesar un nou acord de voințe între locatar și dobânditor. Al doilea alineat clarifică un aspect important al răspunderii: locatorul inițial rămâne personal răspunzător față de locatar pentru prejudiciile cauzate acestuia înainte de momentul înstrăinării. Această dispoziție protejează interesele locatarului, asigurându-i posibilitatea de a acționa în justiție împotriva părții contractante inițiale pentru eventuale încălcări ale contractului survenite anterior schimbării proprietarului. Doctrina subliniază că această răspundere reziduală a locatorului inițial este o aplicație specifică a principiilor generale ale răspunderii contractuale.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.