Art. 1783: Durata maximă a locaţiunii

Art. 1225 - Durata contractului; Art. 1252 - Clauze considerate nescrise; Art. 1301 - Nulitatea parțială; Art. 1777 - Noțiunea de locațiune; Art. 1785 - Termenul locațiunii; Art. 1786 - Locațiunea fără termen; Art. 1787 - Modul de calcul al termenului; Art. 2007 - Durata uzufructului; Art. 2225 - Efectele contractului de arendă; Art. 2244 - Durata contractului de arendă; Art. 2293 - Contractul de superficie (prin analogie cu drepturile reale pe termen lung)

Articolul 1783 din Codul Civil instituie o normă imperativă privitoare la durata maximă a contractului de locațiune, fixând acest termen la 49 de ani. Scopul legiuitorului prin această limitare este de a preveni o imobilizare excesivă a bunurilor și de a asigura dinamica circuitului civil, evitând situații în care locațiunea ar putea echivala, de facto, cu un dezmembrământ al dreptului de proprietate sau ar eluda dispozițiile legale privitoare la durata maximă a altor drepturi reale (ex: uzufructul). Sancțiunea pentru stipularea unui termen mai lung este reducerea de drept a duratei la 49 de ani, fără a fi necesară o acțiune în justiție sau o declarație de nulitate. Această reducere operează automat (ex lege) și nu afectează validitatea întregului contract, ci doar a părții care depășește limita legală, similar cu efectele nulității parțiale sau ale clauzelor considerate nescrise. Norma reflectă interesul public de a menține un echilibru între libertatea contractuală și necesitatea de a proteja proprietatea și circuitul juridic.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.