Art. 1736: Scadenţa obligaţiei de plată a preţului

Art. 1730 - Noțiunea și obiectul dreptului de preempțiune; Art. 1731 - Condițiile exercitării dreptului de preempțiune; Art. 1732 - Efectele exercitării dreptului de preempțiune; Art. 1733 - Când se pierde dreptul de preempțiune; Art. 1734 - Termenul de exercitare a dreptului de preempțiune; Art. 1735 - Oferta de vânzare; Art. 1272 - Conținutul contractului; Art. 1493 - Obligațiile de plată în general; Art. 1494 - Locul plății

Articolul 1736 din Codul Civil instituie o excepție importantă de la principiul subrogației integrale a preemptorului în drepturile și obligațiile terțului dobânditor, în contextul dreptului de preempțiune. Norma prevede că preemptorul nu poate beneficia de termenele de plată a prețului acordate inițial terțului în contractul de vânzare. Rațiunea acestei dispoziții constă în protejarea intereselor vânzătorului și în evitarea unei situații în care exercitarea dreptului de preempțiune ar prejudicia vânzătorul prin impunerea unor condiții de plată mai puțin avantajoase. Termenele de plată sunt adesea acordate în considerarea persoanei terțului (intuitu personae), pe baza bonității acestuia sau a altor aranjamente specifice. Preemptorul, deși substituie terțul în ceea ce privește prețul și obiectul vânzării, nu preia automat și condițiile de creditare sau de eșalonare a plății, cu excepția cazului în care vânzătorul este de acord în mod expres cu aceasta sau dacă legea prevede altfel. Astfel, plata prețului de către preemptor trebuie să fie realizată, de regulă, conform termenelor legale imperative (ex. 30 de zile pentru imobile, 10 zile pentru mobile, conform Art. 1731 alin. (3) și (4) C. civ.), asigurând astfel celeritatea și predictibilitatea tranzacției pentru vânzător.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.